Cifrele și documentele obținute recent arată că, în timp ce discursul public vorbea despre reformă și stat de drept, instituțiile-cheie ale justiției române au continuat practica mandatelor de supraveghere pe motive de „siguranță națională” – un mecanism care a devenit o industrie în sine, întreținută de Parchetul General și Înalta Curte.
România rămâne, în ciuda promisiunilor politice, un stat al supravegherii generalizate. Sub pretextul „siguranței naționale”, mii de mandate de interceptare au fost eliberate în ultimii ani, multe dintre ele în afara sferei strict penale. Ceea ce odinioară era un instrument excepțional, folosit în cazuri grave de terorism sau spionaj, a devenit treptat un mecanism de rutină, controlat de structurile de vârf ale justiției și serviciilor de informații.
Potrivit datelor oficiale analizate, Parchetul General și Înalta Curte de Casație și Justiție au continuat, pe toată durata mandatelor prezidențiale ale lui Klaus Iohannis, să emită și să valideze un număr impresionant de mandate pe siguranță națională – deși România nu s-a confruntat în această perioadă cu amenințări concrete de tip terorist. Cu alte cuvinte, s-a menținut un sistem opac, care permite monitorizarea extinsă a populației fără control civil real.
Experți din zona juridică și civică vorbesc despre o „industrie a mandatelor” – o formă mascată de supraveghere generalizată în care SRI, prin cooperare cu parchetele și instanțele, are acces extins la comunicațiile private ale cetățenilor. Faptul că aceste mandate sunt clasificate ca fiind „pe siguranță națională” le scoate practic de sub controlul public, fiind imposibil de verificat câți oameni sunt interceptați și în ce scop.
Mai mult, surse judiciare afirmă că multe dintre aceste mandate au fost folosite pentru a colecta informații ce ulterior au ajuns în dosare penale obișnuite, ceea ce ridică serioase suspiciuni de încălcare a drepturilor fundamentale.
În timp ce statele europene reduc drastic puterea serviciilor secrete, România pare să fi conservat modelul din anii 2000, cu un aparat de supraveghere bine rodat și o justiție care rareori refuză cererile venite din zona „siguranței naționale”.
În concluzie, departe de promisiunile de transparență și reformă, România a rămas blocată într-un sistem în care cetățenii pot fi ascultați oricând – fără ca cineva să dea cu adevărat socoteală.
🟩 Sursa: Gândul.ro
