Pe 15 septembrie, Partidul Național Liberal (PNL) va convoca Consiliul Național pentru validarea candidaturii președintelui PNL, Nicolae Ciucă, în cursa pentru alegerile prezidențiale. În cadrul ședinței de astăzi a Biroului Politic Național (BPN), Nicolae Ciucă a fost desemnat în unanimitate drept candidatul partidului pentru Cotroceni.
„Din acest moment, putem spune că PNL a intrat în linie dreaptă în ceea ce priveşte campania electorală, atât pentru alegerile prezidenţiale, cât și pentru cele parlamentare de la sfârșitul anului,” a declarat Nicolae Ciucă după ședință.
Într-o postare pe Facebook, Ciucă a afirmat că decizia colegilor săi de a-l nominaliza pentru candidatura prezidențială îl „onorează” și a subliniat că cel mai important „sondaj real” este votul românilor. „Intru în această competiție bazându-mă pe singurul sondaj real: votul românilor la alegerile din 9 iunie”, a scris liderul PNL.
Ciucă a subliniat valorile fundamentale pe care le consideră esențiale pentru un lider de stat și pe care, potrivit lui, românii le respectă: „respect pentru educație, pentru litera legii, devotament față de familie și un caracter format prin ani de muncă și responsabilitate.” El a adăugat că România are nevoie de „un șef de stat care să asigure securitatea și stabilitatea, să fie responsabil în acțiunile sale și care să fie un președinte al tuturor românilor.”
Robert Sighiartău, deputat PNL, a susținut că Nicolae Ciucă este un om de bună credință și a respins orice speculații privind o înțelegere între Ciucă și președintele PSD, Marcel Ciolacu. Sighiartău a declarat că „PNL a înțeles semnalul de luptă” și că partidul se va concentra pe înfrângerea PSD și a lui Ciolacu la alegerile prezidențiale.
Biroul Politic Național al PNL s-a reunit joi, la Parlament, pentru a convoca Consiliul Național. Decizia vine după ce Ciucă și-a anunțat intenția de a candida încă din primăvară, fiind promovat pe panourile din întreaga țară.
Un comentariu
What you said was actually very reasonable. But, think
on this, what if you added a little information? I am not
suggesting your information is not solid, but suppose
you added a post title that grabbed a person’s attention? I mean PNL
își desemnează candidatul pentru alegerile prezidențiale:
Nicolae Ciucă, în linie dreaptă pentru Cotroceni – DNAmedia
is a little plain. You should peek at Yahoo’s front page and see how they create article titles to get viewers to open the links.
You might add a video or a picture or two to get readers excited about everything’ve
written. Just my opinion, it could make your posts a little bit more interesting.