Patru instituții publice din Capitală au primit prin poștă plicuri care conțineau un praf suspect de culoare alb-rozaliu. Acesta este și motivul pentru care mai multe străzi din centrul Capitalei sunt blocate la această oră.
Printre destinatari s-ar număra Avocatul Poporului, Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și chiar Biroul Electoral Central. Potrivit unor surse din anchetă, ar putea fi „un atac concertat asupra instituțiilor-cheie din România”.
Sursele citate spun că se suspectează că praful ar fi iritant, la prima vedere, dar expertizele vor stabili exact ce fel de substanțe sunt. Nu au fost raportate iritații, plicurile fiind deschise în siguranță, nu a luat contact conținutul din plicuri cu pielea vreunei persoane, potrivit antena3.ro.
Poliția Capitalei, alături de echipe ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență București-Ilfov și specialiști ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, au fost mobilizați de urgență pentru a investiga incidentul. Serviciul Român de Informații acordă, de asemenea, sprijin în această operațiune. Ancheta este în desfășurare.

Comunicatul Poliției Capitalei:
„Astăzi, 1 aprilie 2025, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au fost sesizaţi cu privire la faptul că, la sediile a trei instituţii publice, au fost primite, prin intermediul serviciului poştal, câte un plic ce conţinea o substanţă de culoare alb-rozalie. În acest sens, au fost imediat implementate măsuri de protecţie şi siguranţă publică, iar autorităţile competente au fost alertate, pentru a interveni conform procedurilor.
La faţa locului s-au deplasat echipe de poliţie, reprezentanţi ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov. De asemenea, activităţile beneficiază de sprijinul specializat al Serviciului Român de Informaţii.
Totodată, au fost solicitaţi şi specialişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti. În prezent, activităţile de verificare sunt în desfăşurare, iar autorităţile continuă să aplice măsurile necesare, pentru prevenirea oricărui potenţial incident”.