Mai sunt câteva ore până când Institutul Național de Statistică (INS) va anunța rata inflației și valoarea Produsului Intern Brut (PIB), practic starea economiei României. Vom avea astfel o imagine clară a Guvernării Bolojan. Trebuie spus că în primul trimestru contracția este majoră, înregistrându-se o scădere constantă a acestuia. Și acum, potrivit economiștilor, trendul este tot negativ.
Estimările specialiștilor arată că inflația va fi de aproximativ 11%, și 1,5 % scăderea PIB-ului.
Concret, Produsul Intern Brut este folosit ca un indicator al progresului societății. România, în condițiile date se confrunta cu o criză economică.
„Câteva zile ne mai despart de anunțul crucial pe care Statistica urmează să îl facă despre evoluția Produsului Intern Brut. În cazul unei noi scăderi a PIB, nu o să mai vorbim de „recesiune tehnică”, ci de criză economică! Trei trimestre care s-au consumat sub mandatul lui Ilie Bolojan. Acesta este adevărul crud și dur despre „prim-ministrul reformelor”, despre „austeritatea care vindecă”, despre povestea vândută României timp de aproape un an”, a afirmat președintele PSD, Sorin Grindeanu.
Acesta susține că anunțul INS va confirma un al treilea trimestru consecutiv de scădere a economiei, în condițiile în care marile bănci revizuisc în jos perspectivele de creștere.
”83.000 de firme radiate în 2025. 47.000 dizolvate doar în primele 10 luni — cu 32% mai multe decât în 2024 (…) În primele 3 luni din 2026, alte 1.900 de firme au intrat în insolvență (+14%) și 5.500 și-au suspendat activitatea”, a mai adăugat Grindeanu.
El invocă și creșterea șomajului care a ajuns la 6,3%, echivalentul a 500.000 de români care nu au loc de muncă.
”Aceasta este adevărata „moștenire Bolojan”. Nu o spun politicienii. Nu o spune PSD. O spun INS, ONRC, BNR, FMI și toate băncile mari care își revizuiesc prognozele în jos, lună de lună. Au promis reformă. Au livrat recesiune!”, a conchis liderul social-democraților.
Și specialiștii Băncii Naționale a României (BNR) susțin că actuala criză energetică generează simultan inflație ridicată și încetinire economică, într-un context deja fragil pentru România, marcat de dezechilibre fiscale și instabilitate politică.
Și asta în condițiile în care economia României este deja afectată de creșterea prețurilor la energie și combustibili, plus efectul pe orizontală, generat de această situație.
În luna aprilie, BNR estima BNR estima o inflaţie de peste 10%, ceea ce se și adeverește.
