Autor: Valentin Petrișor

Avatar photo

Valentin Petrișor activeaza de 15 ani în presa centrală și este autorul unor investigații jurnalistice centrate pe domeniul Justiției, dar și pe conexiunile dintre mediul politic și cel de afaceri. S-a alăturat echipei DNA MEDIA în anul 2021, in prezent fiind Redactor Șef și coordonatorul echipei de Investigații.

Un elev de clasa a VIII-a de la Liceul Sportiv din Târgu Jiu, nepot al unui judecător, l-a înjunghiat, astăzi, pe un coleg de clasă, în spate. Astăzi, curtea Liceului Sportiv din Târgu Jiu a fost scena unei tentative de omor, comisă de un elev de clasa a VIII-a, nepot al unui judecător din Tg. Jiu. Pe fondul unui conflict spontan, nepotul de magistrat a scos un cuțit și l-a înjunghiat pe colegul său în zona omoplatului. Deci, pe lângă faptul că a mers înarmat la școală, nepotul de judecător a și atacat mișelește, pe la spate – fapt ce…

Read More

Consiliul Concurenței a sancționat companiile Holcim România SA, Romcim SA și Heidelberg Materials România SA cu amenzi în valoare totală de 217,966 milioane lei (aproximativ 43,7 milioane euro) pentru „coordonarea politicilor de stabilire a prețurilor”, conform unui comunicat al instituției. Holcim Romania SA a primit cea mai mare amendă, în valoare de 90,9 milioane lei (18,2 milioane euro) în timp ce Romcim SA a fost amendată cu 66,123 milioane lei (13,3 milioane euro) iar Heidelberg Materials România SA cu 60,942 milioane lei (12,2 milioane euro). În urma investigației, autoritatea de concurență a constatat că, cel puțin în perioada 2017- 2018,…

Read More

Situație halucinantă, în dosarul crimelor de la Constanța: suspectul nr. 1, Neculai Mitrea, poreclit Șacalul, era interceptat în timp ce a omorât-o pe Denisa, iar polițiștii care au asistat „live” la asasinat l-au înregistrat și pe un coleg de la Circulație, care negocia mușamalizarea unui dosar penal al asasinului. Denisa, tânăra din Timişoara găsită moartă în judeţul Constanţa la sfârşitul verii trecute a fost ucisă în timp ce principalul suspect, Şacalul, era interceptat de anchetatori, anunță Antena 3 CNN. ADN-ul Şacalului fusese găsit sub unghiile primei victime şi din acest motiv avea telefonul ascultat. Poliţiştii i-au auzit şi vocea Denisei,…

Read More

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, și ministrul Energiei, Sebastian Burduja, au depus o sesizare penală la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT). Plângerea a fost formulată împotriva unor persoane care au diseminat în mod intenționat informații false, prin canale de presă online și rețele sociale, referitoare la presupusa demolare a barajelor din România, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Mediului, transmis joi AGERPRES. Potrivit sursei citate, această acțiune vizează protejarea interesului național, contracararea campaniilor de dezinformare și sancționarea celor care, prin astfel de acțiuni, afectează securitatea națională. „Sesizarea penală vine ca…

Read More

Europarlamentarul Virgil Popescu, fostul ministru al Energiei, spune că gazele extrase în România vor ajunge la români prin Romgaz și că „nu ne ia nimeni gazul din Marea Neagră”. El mai arată că exploatarea gazului din perimetrul offshore Neptun Deep va asigura mai mult decât necesarul intern de consum, iar producţia se împarte în mod egal, 50% – 50% între Romgaz şi OMV Petrom, potrivit News.ro. „Gazul românesc va fi consumat în gospodăriile românilor. Vreau să felicit conducerea Romgaz care a făcut încă un pas spre furnizarea gazelor naturale către clienţii casnici şi non-casnicii mici: a lansat licitaţia pentru o…

Read More

Gigi Becali (66 de ani), patronul FCSB-ului, s-a confruntat recent cu virusul HMPV, potrivit Digi Sport, însă a refuzat recomandarea medicului, de a lua medicamente. Virusul provenit din China, cu simptome asemănătoare gripei, l-a afecat serios pe Gigi Becali, care, la un moment dat, ajunsese să nu mai poată vorbi, conform ziuadeconstanta.ro. Deși a fost afectat de virusul HMPV, Gigi Becali a refuzat recomandarea medicului de a lua antibiotice. În schimb, acesta a optat pentru tratamente naturiste, așa cum a spus chiar el într-o intervenție telefonică la Digi Sport. „Am luat medicamente naturiste. Doctorul mi-a spus să iau antibiotic și…

Read More

Președintele PNL Iași, Alexandru Muraru, a declarat la RFI că partidul pe care îl reprezintă îl susține pe Crin Antonescu la alegerile prezidențiale. De asemenea, liderul PNL îl critică pe social-democratul Victor Ponta. Președintele PNL Iași, Alexandru Muraru, subliniază că din perspectiva Partidului Național Liberal, Crin Antonescu rămâne candidat la prezidențiale: ”Deocamdată, nu am de ce să cred altceva, din moment ce stabilirea acestui candidat și acestei formule de candidat unic au fost de fapt condiții pentru a putea înainta cu acest acord de guvernare, cu acest acord de coaliție majoritară în Parlament și pentru constituirea Guvernului, acum două săptămâni”.…

Read More

Procurorii DNA analizează dacă generalii SRI în rezervă Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au încălcat măsura preventivă a controlului judiciar, în care se preciza că nu au voie să-l contacteze pe denunțătorul Cătălin Hideg, pe nicio cale. Procurorul DNA a prezentat, la cea mai recentă ședință de judecată, informații care sugerează că denunțătorul Cătălin Hideg ar fi fost abordat de o persoană, Mihai Guțanu, în circumstanțe care ar putea implica o încălcare a interdicției generale de contact cu martorii. Potrivit DNA, Guțanu ar fi încercat să determine denunțătorul să își retracteze acuzațiile. Această situație a dus la prelungirea măsurii controlului…

Read More

Claudiu Gavrilă, fostul prefect al Galațiului, care a fost victima spărgătorilor, are o avere impresionantă, dar și un anturaj interesant. Fostul prefect al județului Galați, Claudiu Gavril, a ajuns pe prima pagină a ziarelor, după ce s-a aflat că a fost victima unui furt în timp ce se afla în vacanță cu familia. Se pare că spărgătorii au mers la pont, iar din casa politicianului au plecat cu o pradă însemnată: bani, ceasuri și bijuterii cu diamante. Despre Claudiu Gavril, Ziarul Tecucean titra, în 2020: Dosar de politician: Candidatul Claudiu Gavril, „omul clanurilor de interlopi” – Înregistrare tv. În articol…

Read More

Românii nu pot accesa, temporar, declarațiile de avere ale politicienilor și ale funcționarilor publici, din cauza unor probleme grave ale portalului Agenției Naționale de Integritate. Persoanele care au încercat, astăzi, să verifice anumite declarații de avere sau de interese ale unor politicieni, au descoperit că portalul ANI nu mai afișează documentele, din cauza unor erori.De altfel, ANI a făcut, recent, niște modificări majore în secțiunea declarațiilor depuse de angajații la stat, scopul modificărilor părând a fi acela de a îngreuna munca jurnaliștilor de investigații.Mai exact, spre deosebire de varianta precedentă a site-ului, acum utilizatorul este obligat să bifeze elementele CAPTCHA…

Read More