Membrii şi susţinătorii AUR s-au adunat, astăzi, în faţa Parchetului General, pentru a protesta împotriva reţinerii lui Călin Georgescu.
George Simion și mai mulţi parlamentari s-au alăturat manifestanţilor, cerând explicaţii oficiale în legătură cu acţiunea procurorilor.
Protestatarii au scandat lozinci împotriva autorităţilor şi au acuzat o „operaţiune politică” menită să împiedice candidatura lui Georgescu. „Nu ne mişcăm de aici până diseară!”, „Până dimineaţă, dacă e nevoie!” şi „Oamenii sunt disperaţi, asemenea abuzuri se petrec numai în dictatură!” sunt doar câteva dintre mesajele transmise de participanţi.
Procurorii au emis un mandat de aducere pe numele lui Călin Georgescu, astăzi, potrivit unor surse judiciare. În baza acestui mandat, autoritățile au demarat căutările, iar Georgescu a fost oprit în trafic și a fost dus la Parchetul General pentru audieri.
Călin Georgescu va fi interogat într-un dosar ce vizează finanțarea campaniei sale electorale. În cazul oamenilor lui Călin Georgescu, se cercetează un cumul de infracțiuni precum inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist, xenofob, aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup.

