O avocată din Ilfov ar fi pus la cale un triplu asasinat, fiind dispusă să plătească 30.000 de euro pentru uciderea a trei persoane: doi tineri și o tânără. Este vorba despre fosta iubită și alți doi prieteni de-ai fiului ei. Iată ce a discutat cu bărbatul care ar fi urmat să le facă felul celor trei.
Avocata i-ar fi bănuit pe cei trei tineri că ar avea legătură cu moartea fiului ei. Stenogramele anchetatorilor sunt de-a dreptul șocante și scot la iveală discuția dintre femeie și un apropiat de-al său, care ar fi urmat să comită crimele.
Și cazul morții fiului femeii a devenit unul destul de controversat. Tânărul s-a stins din viață la doar 25 de ani, în Marea Britanie, acolo unde locuia. A murit călcat de tren, iar autoritățile susțin că în cazul lui este vorba despre o sinucidere. Mama lui nici nu vrea să audă de această variantă. Femeia este convinsă că lucrurile nu ar fi stat așa.

Așadar, avocata este de părere că cele trei persoane, respectiv fosta iubită a fiului ei și ceilalți doi prieteni l-ar fi ucis pe tânăr pentru a-i lua portofelul cu criptomonede. Tânărul se ocupa cu investiţii în criptomonede.
Avocata: Dacă e singură, o dilești singură și ăla se duce, în * nu ne interesează, dar dacă e cu ea…
Bărbatul: Pa, la revedere. Cum prinde locul, să facem un traseu să, sunt multe chestii care nu pot să ți le spun, le știi, le deduci că nu ești… înțelegi?
Avocata: Da, până marți îi rezolvi!
Bărbatul: Până marți, miercuri, pe unu, pe Patricia.
Avocata: Ok.
Bărbatul: Pe Patricia.
Avocata: Zic: Vă omor pe toți, nu veți rămâne unu!’. Le-am spus de față cu ei, în ochi, i-am privit în ochi și le-am spus. Zic: Nu veți rămâne unu!.
Bărbatul: Băi, din cauza că le-ai spus vorbele ăstea, au început să se ascundă. Ei stau ascunși, înțelegi? Ei stau ascunși.
Avocata: Cum n-o găseau? Păi eu știam de unde a plecat. De la (…).
Bărbatul: Păi și o știai de unde a plecat de la (…) da n-avea nicio legătură (…).
Avocata: O băgam pe (…) la stors și spunea.
Bărbatul: Înțeleg, le e frică de tine, mă.
Într-o convorbire ulterioară, avocata îl înștiințează pe cel care ar fi urmat să îi ucidă pe cei trei tineri că aceștia sunt de negăsit. Bărbatul îi spune că, probabil, toți trei s-au speriat de acuzațiile și amenințările femeii, motiv pentru care au ales să își schimbe domiciliul.
Autoritățile au decis trimiterea avocatei după gratii pentru cel puţin 30 de zile.

„Din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat faptul că, în cursul lunii octombrie 2024, inculpata ar fi solicitat unei persoane pe care o cunoştea de mai mulţi ani să găsească şi să efectueze orice demers necesar pentru a ucide alte trei persoane, pe care le-ar fi considerat vinovate de moartea fiului ei în Marea Britanie, în anul 2023. Convinsă că fiul său, care se ocupa cu investiţii în criptomonede, a fost omorât sau a fost determinat să se sinucidă, cu scopul de a i se sustrage criptomonede, inculpata a pus la dispoziţie informaţii şi fotografii ale celor trei persoane vizate”, a transmis Parchetul General.
Femeia, avocat cu 20 de ani experiență, urma să vândă un apartament pentru a face rost de cei 30.000 de euro: câte 10.000 pentru moartea fiecărui tânăr.