Curtea de Apel Bacău a respins, în urmă cu puțin timp, cererile formulate de criminalul Gheorghe Moroșan și de nevasta acestuia, Aurelea, așa că sentințele date de tribunal rămân definitive.
„Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de apelanții inculpați MOROȘAN AURELEA și MOROȘAN GHEORGHE împotriva sentinţei penale nr. 236/D/07.10.2022 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 1632/110/2021. În baza art. 422 Cod procedură penală deduce in continuare arestul preventiv de la data de 07.10.2022 la zi. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă fiecare apelant la plata sumei de 1 000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă. Pronunțată, azi, 25.04.2023, prin punerea soluției la dispoziția părților și a procurorului prin mijlocirea grefei instanței. Document: Hotarâre 371/2023 25.04.2023”, se menționează în încheierea de ședință care a avut loc astăzi.

Gheorghe Moroșan a fost condamnat de judecătorii Tribunalului Bacău la 30 de ani de închisoare, iar soția lui la 12 ani de închisoare, cei doi fiind obligați să achite daune morale de 2.000.000 euro.

Silviu Iștoan, de 36 de ani, şi Dan Pătatu, de 52 de ani (foto jos), angajați ai unei societăți din Onești, au fost trimiși să lucreze într-un apartament al firmei, care îi evacuase pe soții Moroșan. Gheorghe Moroșan amenințase în repetate rânduri că va comite fapte sângeroase, însă poliția l-a ignorat.

Moroșan i-a sechestrat şi legat pe cei doi în locuință, amenințând că îi va ucide. În acest timp, nevasta lui, Aurelea, se afla într-un apartament învecinat și îi transmitea teroristului de ocazie tot ce se petrecea în fața blocului, avertizându-l de fiecare mutare a polițiștilor. Timp de șase ore, polițiștii au asistat ca la spectacol la luarea de ostatici și au spart ușa abia după ce Moroșan i-a omorât pe cei doi bărbați, măcelărindu-i cu o baionetă.