Focoasa Ramona Olaru a fost surprinsă într-o ipostază inedită, în compania unui afacerist celebru, ce a uitat complet de relația pe care o are de cinci ani și a invitat-o pe vecina de la Neatza în club.
Ramona Olaru și Andreas Itu, patronul unui salon de evenimente, au fost surprinși într-un ipostază romantică, la petrecerea „Le Petit Bucarest”, care a avut loc vineri noapte. În imaginea intrată în posesia jurnaliștilor DNAmedia.ro, care face cât o mie de cuvinte, tânărul afacerist apare sprijinit cu palmele pe genunchii Ramonei, zâmbind larg și discutând. Ramona Olaru nu pare deranjată de gestul afaceristului și, la rândul său, îi zâmbește, privindu-l galeș.
Ce s-a întâmplat după acest episod, doar cei doi știu. Cert este, însă, că, seara următoare, Ramona Olaru și Andreas Itu au mers împreună în clubul Gaia, unde s-au distrat de minune. Iar faptul că cei doi s-au afișat în public a generat rumoare în lumea mondenă, în condițiile în care toată lumea știe că Andreas Itu este „luat” de o altă tânără, cu care are o relație stabilă, de aproape cinci ani.