În contextul promisiunilor nerespectate și al înghețării salariilor, care afectează profesorii, ministrul Educației, Daniel David, afirmă că aceste măsuri pot genera proteste și nemulțumiri în rândul cadrelor didactice.
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat că se așteaptă ca profesorii să organizeze noi proteste în 2025, din cauza nerespectării promisiunilor făcute de Guvern în perioada grevei. Într-o intervenție la Euronews România, David a afirmat că înțelege nemulțumirile cadrelor didactice și le recunoaște dreptul de a protesta: „Au dreptul să-și exprime nemulțumirile”. Avertismentul vine în urma unui comunicat emis de federațiile sindicale din Educație, care au anunțat că vor protesta față de înghețarea salariilor și măsurile din ordonanța „trenuleț”.
Ministrul Daniel David a explicat că există riscul unor probleme legate de titularizări și angajări, din cauza înghețării salariilor și a angajărilor în educație. „Haideți să le separăm, ca să nu producem catastrofe unde nu sunt. Sunt lucruri care au fost înghețate, nu sunt probleme și nu vor fi probleme în zona de titularizare, supliniri, dar mă aștept să fie, sigur, proteste, mă aștept să fie nemulțumiri”, a declarat acesta.