Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei (PSD), a fost escortat la audieri la sediul DNA Suceava, pentru a fi audiat într-un dosar de corupţie în care este suspectat de angajarea ilegală a unei persoane.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Suceava, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, săvârșite în cursul anului 2021, de către funcționari publici în legătură cu fraudarea unor concursuri de angajare.
În cursul zilei de 02 februarie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 2 locații situate pe raza municipiului Botoșani, din care una este sediul unei instituții publice.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție și din partea Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava”, a precizat DNA.
Cosmin Andrei a devenit primar în 2020, când a câștigat cu o diferență de doar 33 de voturi în fața fostului edil. Conform Digi 24,c Candidatul PSD a obținut voturile a 10.798 de electori, cu 33 de voturi mai multe decât primarul Cătălin Flutur. Acesta din urmă a obținut 10.765.
„E o victorie foarte importantă, chiar dacă a fost obţinută la limită, pentru că botoşănenii au alte aşteptări şi pentru că Botoşaniul merită o altă abordare în ceea ce priveşte nevoile de dezvoltare şi nu numai. Era nevoie de o altă viziune la Botoşani şi mă bucur că acest lucru s-a întâmplat şi promit botoşănenilor că nu îi vor dezamăgi, chiar dacă m-au votat sau nu”, a declarat, pentru Agerpres, Cosmin Andrei.