Un document anonim de 100 de pagini, tip „Armaghedon”, aruncă în aer liniștea politică. Raportul, care circulă pe sub mână prin redacții și cafenele, acuză o caracatiță a corupției în achizițiile publice, însă o investigație Captura a scos, astăzi, la iveală, un scenariu demn de serialele cu mafioți, cu o țintă clară: primarul Daniel Băluță, care afirmă că s-a încercat eliminarea lui fizică, fiind otrăvit cu arsenic!

Până în iulie 2023, Marian Goleac, acuzat de fapte de corupție, era, conform mass-media, „creierul” din spatele Totul Verde SA (fosta ADP4) și un pilon de putere în sector. Totul s-a rupt brusc când Băluță a declanșat o epurare masivă. Decuplat de la robinetul cu bani publici, Goleac s-a reorientat politic spre AUR. Deși neagă că ar fi autorul raportului, documentul conține paragrafe identice cu plângerile sale mai vechi.
În acest context, edilul Daniel Băluță susține că asistăm la o tentativă de șantaj. Mai mult, primarul a lansat o acuzație șocantă: a găsit arsenic în organism, sugerând o agresiune fizică directă în contextul acestor presiuni!

Băluță, otrăvit cu arsenic
„Presiunile nu sunt noi. Am fost amenințat cu astfel de acțiuni încă din campania electorală. Nu am vorbit atunci despre asta, pentru că aș fi deturnat discuția publică și aș fi fost acuzat că mă victimizez. Dar acum o pot spune, pentru că deja a fost documentat medical: în această perioadă am avut în organism niveluri crescute de arsenic. A fost o situație extrem de gravă, care a necesitat investigații medicale și tratament. Deci nu mai vorbim despre politică, vorbim despre o formă gravă de agresiune. Dincolo de toate poveștile fabricate, rămân faptele. Sistemul a fost schimbat. Mecanismul a fost destructurat. Iar cei care au pierdut privilegii încearcă acum să se răzbune”, a declarat Daniel Băluță, conform publicației Captura.


Ce conține „Armaghedonul de Berceni”?
Documentul creionează o schemă a „comisioanelor nevăzute” (între 3% și 20%) pe care marii contractori ai primăriei le-ar întoarce către buzunare politice sau televiziuni sub formă de publicitate mascată. Totuși, raportul are „omisiuni calculate”: trece sub tăcere personaje conectate la crima organizată care au lucrat ani de zile cu Goleac.
Mai mult, toți afaceriștii menționați în raport au negat categoric acuzațiile și au declarat că toate documentele contrazic afirmațiile din „raport”.

(foto: buletin.de)
Legături strânse cu lumea interlopă
Băluță afirmă că atacurile au fost lansate după ce a „destructurat mecanismul” din Sectorul 4 și că raportul este doar răzbunarea celor care nu mai au acces la resurse. Asta, în condițiile în care Marian Goleac a pierdut tot: restaurantul construit ilegal (foto sus) în Parcul Lumea Copiilor a fost demolat, fiul – prieten cu lideri ai grupării Sportivilor – a fost demis din fruntea Poliției Locale, iar cumnatul a fost dat afară de la cârma companiei Totul Verde.

(foto: libertatea.ro)
Legăturile lui Goleac Jr. cu lumea interlopă sunt de notorietate, iar totul a ieșit la iveală după ce fostul director al Poliției Locale s-a pozat la piscina lui Robert Nica, lider al grupării Sportivilor. (foro sus)

Antonio Goleac este fiul lui Marian Goleac și al Matildei Goleac, fostă deputată, care a deținut și funcția de subprefect al Capitalei.

Conform presei, Marian Goleac, fost director al Administrației Domeniului Public (ADP) Sector 4 din București a fost implicat în mai multe scandaluri de corupție și are conexiuni cu rețele interlope din București, precum clanurile Sportivilor, Cămătarilor și Văncică.
Sprijiit de AUR, de interlopi și de anchetatori corupți
Potrivit unei investigații publicate de Rise Project, Goleac a fost investigat pentru diverse infracțiuni, inclusiv luare de mită și alte fapte de corupție. Goleac a recunoscut că a beneficiat de ajutorul unui comisar de la DNA și a încercat să corupă alți doi ofițeri pentru a obține informații secrete din dosarele penale care îl vizau. În timpul anchetei, a fost asistat de partenera procurorului care îl ancheta.
Mai nou, conform Captura, Goleac și multe figuri din mediul interlop au început să se îndrepte către partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR).

