Astăzi, angajații din penitenciare au ieșit din nou în stradă, acuzând Guvernul că ordonanța austerității le-a redus veniturile lunare cu până la 2.000 de lei. Bogdan Trăistaru, lider sindical din Constanța, a explicat că protestele de astăzi reprezintă un avertisment cât se poate de serios.
„O nouă etapă în calendarul protestelor pe care le avem în toate unităţile penitenciare. Astăzi se protestează în toate penitenciarele ca un ultim avertisment asupra ordonanţei trenuleţ care ne-a diminuat salariile cu aproape 2.000 de lei per poliţist de penitenciar”, a declarat Bogdan Trăistaru, lider de sindicat Constanţa.
Liderii sindicali din penitenciare atrag atenția că, dacă situația nu va fi remediată, sistemul se poate bloca complet.
”Atât timp cât oamenii îşi vor indeplini norma de lucru normală nu vor mai veni la muncă. Sistemul se poate bloca. Deţinuţii nu pot fi prezentaţi la instantă atâta timp cât colegii şi-au împlinit normal de lucru. Va fi o problemă cu asigurarea pazelor locurilor de deţinere”, spune George Lazăr, lider de sindicat Constanţa.
„Vom încerca spre sfârşitul lunii să blocăm activitatea cu adevărat. Adică în ultima săptămână din lună să facem în aşa fel încât posturile să rămână descoperite şi guvernul Ciolacu să se descurce”, a declarat Florin Delureanu, lider de sindicat Craiova.
Pe de altă parte, sindicaliștii au anunțat că polițiștii refuză să mai dea amenzi, optând în schimb pentru sancțiuni cu avertisment, și că vor interveni doar în cazuri de urgență gravă.
Mai mult decât atât, sindicaliștii au anunțat că acțiunile lor nu se vor opri aici. Pe 17 ianuarie, angajații din penitenciare plănuiesc un protest amplu în fața Guvernului, cerând ca măsurile adoptate prin Ordonanța „trenuleț” să fie retrase.