Nicușor Dan s-a ales cu un nou proces, săptămâna trecută, când Inspectoratul de Stat în Construcții a decis să atace hotărârea prin care edilul Capitalei a fost scutit de o amendă de 7.000 de lei.
Nicușor Dan credea că a scăpat definitiv de amenzile primite din partea Inspectoratului de Stat în Construcții, însă instituția care l-a sancționat l-a chemat din nou în fața instanței pe primarul general al Capitalei, într-un dosar deschis săptămâna trecută.

Inspectoratul de Stat în Construcții, pe care Nicușor Dan îl numea „un instrument care lucrează în detrimentul bucureștenilor”, a atacat hotărârea judecătorească prin care au fost anulată o amendă aplicată edilului Capitalei. De altfel, decizia de săptămâna trecută nu este o premieră, fiindcă ISC a formulat apeluri și în alte procese, după ce Nicușor Dan a contestat amenzile și a câștigat procesele.

În urmă cu aproape doi ani, ISC susținea că Nicușor Dan a pierdut mai multe procese similare și că judecătorii au decis că amenzile au fost legale. „Având în vedere numeroasele afirmații tendențioase, eronate și vădit nefondate emise în spațiul public de către Primarul General al Municipiului București – Dan Nicușor Daniel, pentru corecta informare a opiniei publice, Inspectoratul de Stat în Construcții – ISC va prezenta într-o serie de comunicate rezultatele activităților de control efectuate privind respectarea prevederilor legale în domeniul disciplinei în urbanism și al regimului de autorizare a construcțiilor, atât de către Primarul General cât și de structurile de specialitate în aceste domenii, subordonate acestuia. Instanțele de fond învestite și competente să soluționeze contestațiile petentului Dan Nicușor Daniel au respins ca neîntemeiate toate plângerile formulate împotriva PVCSC emise de ISC, reținându-se în acest fel, de către magistrații judecători, temeinicia constatărilor și legalitatea măsurilor sancționatorii aplicate”, susținea ISC.
