Nicușor Dan a declarat că pensionarii care au murit asfixiați, după ce au lăsat aragazul deschis, fiindcă le era frig în casă, ar fi avut, de fapt, căldură.
„În primul rând, condoleanțe familiei, tot timpul un astfel de eveniment este foarte trist. Am verificat informația. Există… În zona respectivă a fost căldură, dar a fost sub parametri. Adică și căldura, și apa caldă au fost sub parametri. Asta este ce pot să spun”, a afirmat Nicușor Dan.

Doi pensionari, soț și soție, au fost găsiți morți în apartamentul lor din Crângași, sâmbătă. Cel care a alertat autorităţile a fost chiar fiul celor bătrâni. El a sunat la 112 şi a anunţat că din apartamentul părinţilor se simte un puternic miros de gaz şi cei doi, tatăl în vârstă de 83 şi mama 79 de ani, nu deschid uşa, în ciuda insistenţelor sale. Conform unor surse judiciare, cei doi au lăsat aragazul aprins, pentru că aveau caloriferele reci și nu mai puteau de frig, în propria casă.