Fostul parlamentar român Nati Meir, în vârstă de 69 de ani, a fost adus în România din Grecia, astăzi, 27.12.2024, de către Poliția Română. Pe numele lui fusese emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 11 ani, pentru infracțiuni precum înșelăciune, trafic de influență, dar și luare de mită.
Conform informațiilor oferite de autorități, Nati Meir era urmărit internațional și a fost preluat de polițiștii români în urma procedurilor de extrădare. Mandatul de arestare a fost emis de Judecătoria Brașov, iar fostul parlamentar urmează să fie încarcerat în Penitenciarul Brașov pentru a-și ispăși pedeapsa.
De origine israeliană, fostul parlamentar a fost implicat în mai multe dosare penale de-a lungul anilor și a mai ispășit o pedeapsă cu închisoarea în România, așadar nu este prima oară când va fi încarcerat.

„În urma localizării persoanei condamnate în Grecia (Rhodos), la data de 4 noiembrie 2024, autoritățile române au transmis către autoritățile elene mandatul european de arestare și hotărârile judecătorești pronunțate în cauză. De asemenea, Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a furnizat informații privind condițiile de detenție de care ar beneficia în cazul predării sale în România. Instanța competentă din Grecia a fost Curtea Dodecaneză de Apel”, a transmis Ministerul Justiției.
Nati Meir și-a început cariera politică în 2003, când a devenit consilier pe probleme de politică externă al fostului lider PRM, Corneliu Vadim Tudor. Un an mai târziu, a fost ales deputat în Camera Deputaților pe listele PRM.
În următorul an, în 2005, Nati Meir a fost exclus din partid în urma unui scandal declanșat de publicarea unui articol controversat despre deportarea evreilor din România în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
„Am fost un agent Mossad trimis în România, unde am locuit timp de 20 de ani, din 1996 până în 2016. Am fost ales în Parlamentul României în 2004, dar la scurt timp după ce au devenit aparente relaţiile mele cu Mossadul, a început o campanie neîncetată de discreditare a mea cu acuzaţii penale false, punând efectiv capăt carierei mele politice”, a explicat Nati Meir în fața instanței de judecată.