Șefa Biroului Protecția Animalelor din cadrul Consiliului Județean Ilfov a apelat la o metodă inedită pentru a ajuta cățelușii aflați în adăpostul din Jilava: a postat pe Facebook un mesaj emoționant, care s-a răspândit cu repeziciune în spațiul public.
Hilde Tudora, șefa Biroului Protecția Animalelor din cadrul Consiliului Județean Ilfov, a postat pe pagina sa de Facebook, urmărită de peste 5.000 de persoane, un mesaj care i-a impresionat până la lacrimi pe iubitorii animale.

„Pe 29 decembrie fac 32 de ani. Puțini oameni știu pentru că ziua mea nu apare aici, pe Facebook. De ziua mea îmi doresc ca noi toți să facem o bucurie câinilor de la Jilava, câinilor aflați în grija Big Hearts Society.
Au nevoie, în primul rând, de familii. Apoi, de multe alte lucruri: mâncare, deparazitări, lese, jucării. Vă las aici scrisoarea lui Mexicanu’, o minune de câine, cărat pe la zeci de evenimente, că poate, poate și-o găsi și el o familie, dar nimic. Nimeni nu-l vrea.

Că mă apreciați sau nu, eu vă rog din inimă să-mi faceți un cadou! Să donați pentru Mexicanu’ și pentru ceilalți 35 de câini de la Jilava. Donați în contul de mai jos și specificați „cadou Hilde”. Oricât puteți și doriți.
Știu că e plin pe aici de strigăte de ajutor, dar în lumea asta MARE sunt mulți oameni MARI. Vă mulțumesc! La schimb, sper să reușesc și eu să fac din lumea asta o lume puțin mai bună.
Asociatia Big Hearts Society
Cont: RO67BRDE441SV06247044410
PayPal: bigheartssociety@gmail.com”, este mesajul care i-a emoționat pe iubitorii de animale.