Scene de-a dreptul șocante au avut loc recent, la o nuntă din Germania. Un român, membru al temutului clan Cârpaci din Timișoara, a fost executat în plină petrecere. Totul s-a întâmplat sub privirile îngrozite ale celor peste 200 de invitați.
Crima a avut loc într-o zonă industrială din Fürth, lângă Nürnberg, unde un bărbat din Lugoj a descărcat un întreg încărcător de pistol în victimă. Ulterior, criminalul a fugit imediat de la fața locului. Martorii spun că disputa s-ar fi iscat din cauza unei femei.

În aceste momente, poliția germană investighează toate pistele, inclusiv premeditarea crimei. La câteva ore după atacul sângeros, agresorul s-a predat singur autorităților din Franța. Acum, justiția franceză pregătește extrădarea acestuia, astfel încât să fie adus în fața procurorilor germani.
Între timp, românul fusese transportat la spital, acolo unde și-a dat și ultima suflare. În unitatea spitalicească, a fost nevoie de intervenția forțelor de ordine pentru a calma spiritele. Poliția nu exclude ca uciderea să aibă, de fapt, legături cu răfuieli între clanuri.
Clanul Cârpaci din Timişoara ameninţă cu răzbunarea după ce unul dintre membrii săi a fost împuşcat mortal la o nuntă din Germania.
