Klaus Iohannis a scăpat, recent, de dosarul deschis de un revoluționar din Craiova, în care acesta solicita ca președintele să îi recunoscă meritele.
Iulian Ruican a obținut în instanță titlul de „Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989 – Luptător cu rol Determinant”, iar pentru că Administrația Prezidențială a ignorat mai multe solicitări, craioveanul a apelat la judecători.
După ce a fost citat în fața instanței, Klaus Iohannis a rezolvat problema, așa că reclamantul a decis, luna trecută, să renunțe la plângere.
Proces cu primăria, pentru acordarea drepturilor
Ruican a deschis, în urmă cu câțiva ani, un proces și împotriva Primăriei Craiova, întrucât instituția i-ar fi încălcat niște drepturi care i se cuveneau, în calitate de revoluționar. „Eu am solicitat un spaţiu de la primărie, fiindcă Legea nr. 341/2004 îmi dă acest drept. Nu am cerut tot spaţiul situat în strada Olteţ care are vreo 400 mp. Am solicitat doar 100 mp. Primăria m-a dus cu vorba, mi-a cerut să fac expertiză imobilului respectiv. Să aduc un extras de carte funciară, deşi clădirea nu are făcut cadastru. În cele din urmă am mers în instanţă. Spre surpriza mea am aflat că mai sunt şi alte persoane care revendică imobilul cu pricina. Nu este vorba de moştenitorii de drept, ci de persoane care cer în compensare acest teren în baza Legii nr. 10/2001. Respectivele persoane sunt din Craiova, Bucureşti, Caracal şi acum solicită acest teren chiar în centrul Craiovei, deşi au avut terenuri pe la periferie. Ei au început să facă demersuri de prin 2018, când au dat în judecată Comisia locală de fond funciar Craiova, Comisia judeţeană de fond funciar a judeţului Dolj, primarul Craiovei. Ultima dată am avut termen pe 17 iulie şi instanţa mi-a respins solicitarea. După ce primesc hotărârea, probabil voi face recurs. Am şi eu dreptul la un spaţiu, fiindcă nu mi s-a dat nimic, iar legea îmi dă prioritate“, spunea Iulian Ruican, conform gds.ro.