Poliția ia în calcul o variantă incredibilă în dosarul deschis în cazul adolescentelor care s-au sinucis împreună, aruncându-se de pe o clădire părăsită: consumul de droguri!
Poliţia continuă cercetările în cazul celor două adolescente de 15 ani, din oraşul Uricani, care au murit după ce s-au aruncat, sâmbătă, în gol, de pe un turn de apă înalt de circa 20 de metri, ce aparţine unei foste fabrici din municipiul Lupeni, a declarat, duminică purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu. Anchetatorii încearcă să afle care a fost motivul exact și dacă fetele au consumat sau nu substanțe interzise înainte să recurgă la acest gest. „În acest caz, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Lupeni continuă cercetările. A fost întocmit un dosar de cercetare penală. Continuăm cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanţelor şi a cauzelor care le au determinat pe cele două minore să recurgă la acest gest”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Potrivit ISJ Hunedoara, în urma discuțiilor pe care le-a purtat cu directorii celor două unități de învățământ la care fetele erau eleve, s-a aflat că elevele erau conștiincioase, că nu au lipsit de la ore și că nu s-au plâns niciodată colegilor sau profesorilor că ar avea probleme acasă. Organele de cercetare trebuie să afle ce s-a întâmplat, care a fost motivul pentru care cele două fete s-au luat de mână, seara trecută, și s-au aruncat în gol de pe o clădire înaltă de peste 20 de metri. În urma necropsiei se va stabili dacă cele două fete au consumat substanțe interzise înainte să se arunce în gol.
Una dintre fete a sunat-o, sâmbătă după-amiază, pe mama sa pentru a-i spune că intenţionează să recurgă la un gest sinucigaş, femeia anunţând imediat Poliţia pe numărul de urgenţă 112. În urma apelului, la faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de intervenţie, atât din cadrul Poliţiei municipiului Lupeni, cât şi echipaje medicale. Din nefericire, nu s-a mai putut face nimic pentru ele, constatându-se decesul.
(Foto: observator, digi24)