O tentativă de vânzare-cumpărare a unei arme s-a încheiat fatal aseară, în comuna Câmpuri din județul Vrancea: clientul, în vârstă de 31 de ani, și-a pierdut viața după ce arma pe care intenționa să o achiziționeze s-a descărcat accidental, în timp ce era manevrată de vânzător.
„La data de 23 februarie, în jurul orei 18:31, prin apel 112, în comuna Câmpuri, polițiștii din cadrul IPJ Vrancea au stabilit, din primele verificări, că incidentul s-ar fi produs la domiciliul unui bărbat, în vârstă de 33 de ani. Din cercetările efectuate până în acest moment a reieșit că, în timp ce acesta ar fi manevrat o armă pe care intenționa să o înstrăineze, s-ar fi produs declanșarea accidentală a unui foc de armă, fiind împușcat mortal un bărbat de 31 de ani, aflat la locație”, a precizat IPJ Vrancea.

Conform polițiștilor, din verificările efectuate nu au rezultat indicii cu privire la existența unor conflicte anterioare între cele două persoane. Bărbatul de 33 de ani se află în custodia poliției, fiind audiat în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii evenimentului. Polițiștii efectuează verificări pentru stabilirea provenienței și legalității deținerii armei, precum și pentru stabilirea situației de fapt, sub coordonarea unității de parchet competente

