Actorul Florin Piersic a ajuns la mănăstire. După ce anul trecut a fost internat o bună perioadă, marele actor a renunțat la medici și a apelat la un preot, despre care spune că i-a vindecat nu doar sufletul, ci și trupul.
„Acum sunt la Mănăstirea Moldovița din Bucovina și sunt foarte frumos primit aici. Sunt tare bucuros! Pentru mine Bucovina e locul în care eu am petrecut cele mai frumoase zile. (…) Îmi doresc să fiu sănătos. Ce să-mi doresc mai mult?! Îmi doresc foarte mult să mai apar o dată pe scenă! Dacă nu… în piesa pe care o joc de 17 ani, măcar un recital în care eu să stau cu publicul de vorbă, să le povestesc, să le cânt. Ar fi o medalie pentru mine. Dacă Dumnezeu, îngerii care mă păzesc… atât îmi mai doresc… ca să mă pot întâlni cu publicul. Publicul este partenerul meu adevărat”, a declarat Florin Piersic într-o convorbire telefonică cu Dan Negru.