Soțul ministrului Gabriela Firea, Florentin Pandele, primarul orașului Voluntari, a fost dat în judecată de Uniunea Salvați România.
Procesul a fost deschis luni, în plin scandal „Azilele groazei”, de USR Voluntari, împotriva primarului Florentin Pandele, iar obiectul dosarului este „pretenții” – ceea ce sugerează că USR fie a solicitat ca Pandele să fie obligat să pună la dispoziție o serie de documente, fie să ia niște măsuri în legătură cu angajații care au tolerat grozăviile din centrele pentru persoane cu dizabilități.
Referitor la teribilul scandal, USR a postat pe pagina oficială de Facebook:
Gabriela Firea știa de azilele groazei! Cere-i lui Marcel Ciolacu să o demită! https://demisiafirea.ro/
Azilul groazei era condus de Ștefan Godei, șoferul Gabrielei Firea, și de Ligia Gheorghe, mâna ei dreaptă. Sora Gabrielei Firea era cea care trebuia să monitorizeze azilele.
La primăria pe care o conduce soțul ei, Florentin Pandele, au ajuns zeci de sesizări despre abuzurile din azilul din Voluntari.
Mai aveți vreo îndoială? Gabriela Firea știa. Acum știe și Marcel Ciolacu. Semnează pe https://demisiafirea.ro/ și spune-le și prietenilor tăi. Hai să punem presiune pe ei. Hai să-i dăm curaj lui Marcel Ciolacu. Gabriela Firea trebuie să plece de la Ministerul Familiei.
PSD-ul lui Marcel Ciolacu depășește cruzimea PSD-ului lui Dragnea. PSD-ul lui Marcel Ciolacu nu are nicio tresărire când bătrâni sunt bătuți, înfometați, furați și umiliți.
Ciolacu, Firea, Budăi, Rafila și toți oamenii puși de PSD în funcții cheie încearcă să îngroape adevărul despre azilele groazei și să scape de responsabilitatea politică.
Nu îi lăsăm să scape. Am depus cerere pentru înființarea unei comisii de anchetă parlamentară, care să analizeze cauzele ce au dus la apariția acestor abuzuri îngrozitoare și să stabilească ce avem de făcut, inclusiv la nivel legislativ, pentru ca astfel de orori să nu mai fie posibile în România.
Cerem lui Marcel Ciolacu și majorității PSD-PNL din conducerea Camerei Deputaților să nu blocheze înființarea comisiei și să accepte ca deputații să fie convocați în sesiune extraordinară pentru ca ancheta parlamentară să contribuie la aflarea adevărului.
Nu trebuie să permitem PSD-PNL să îngroape adevărul dând vina pe un sistem tocmai de ele creat.