Rezultatele alegerilor prezidențiale i-au dat, se pare, dureri de cap, la propriu, lui Mircea Geoană! Fostul lider PSD care a candidat ca independent și a ieșit pe locul șase a fost surprins de paparazzii DNAmedia.ro în timp ce a luat farmaciile la rând, în căutarea unor pastile care să-i rezolve problemele.
Mircea Geoană a fost surprins de paparazzii DNAmedia.ro în timp ce căuta, cu disperare, un medicament-minune care să îi aline, probabil, durerile de cap pricinuite de rezultatele alegerilor, unde a obținut doar 6,31% din totalul voturilor.
Ca și în campanie, Mircea Geoană a fost susținut și de această dată de fiica sa, Ana, care a fost acuzată că a plagiat discursul nepoatei lui Donald Trump. „Poate m-am inspirat un pic cam mult”, a susținut tânăra, după ce a fost pusă la zid de presă.
Cei doi păreau extrem de afectați de scorul obținut și, tot drumul, au discutat, fără a schița vreun zâmbet.
După ce a terminat de „colindat” farmaciile, Mircea Geoană a fost oprit pe stradă de o femeie, care a ținut să-l încurajeze, chiar dacă a ieșit pe locul șase în cursa pentru Cotroceni.
Fostul secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a anunţat marţi că pentru turul al doilea susţinerea lui merge către Elena Lasconi, „singurul candidat pro-european si pro-NATO rămas în această competiţie”. El a mai spus că ar fi simplistă reducerea lui Călin Georgescu la o creaţie a TikTok, a serviciilor sau a Moscovei, conform News.ro. „Pentru turul al doilea susţinerea mea merge către doamna Lasconi, singurul candidat pro-european si pro-NATO rămas în această competiţie”, a anunţat Mircea Geoană într-o conferinţă de presă.
El a precizat că Lasconi va trebui însă să răspundă întrebărilor legitime care i-au fost adresate în această primă parte a campaniei, arătând că sunt critici justificate şi constructive care au fost aduse.
„Trebuie să arate inclusiv, în opinia mea, o echipă credibilă, o echipă competentă şi, în mod evident, mult mai diversă ideologic. Pentru a obţine majoritatea voturilor românilor, ai nevoie să ai mesaj şi credibilitate pentru segmente mult mai largi de public, nu doar în urbanul mare, dar şi în România profundă. Nu doar în părţi din diaspora şi din întreaga diaspora, nu doar la câteva partide care o susţin, ci la o majoritate mare a românilor. Sper ca încurajarea şi apelul meu către doamna Lasconi să fie auzite”, a menţionat Mircea Geoană.
Despre Călin Georgescu, Mircea Geoană a afirmat că „ar fi simplist să fie redus doar la o creaţie a TikTok-ului sau a serviciilor sau a Moscovei”.