Moartea femeii care a fost sfâșiată de maidanezi în timp ce făcea jogging în zona digului Lacului Morii a devenit motiv de atacuri politice, în condițiile în care, timp de opt luni, nimeni n-a făcut nimic. Aceeași femeie mai fusese atacată de câini și în urmă cu opt luni. Atunci, autoritățile s-au lăudat că au rezolvat situația. Astăzi, câinii au terminat, cu ajutorul autorităților, ce au început anul trecut: au mâncat-o pe femeie.

Ana Oroș (43 de ani), care a scăpat anul trecut dintr-un atac al câinilor din zona Lacului Morii, a murit astăzi, mâncată de aceiași maidanezi. Ca și anul trecut, făcea jogging. Deși autoritățile se lăudau anul trecut că au rezolvat situația, astăzi, femeia a fost omorâtă de aceiași câini.

„Astăzi, 21 ianuarie 2023, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 20 Poliție au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că o persoană care alerga în zona unui lac, din Sectorul 6, ar fi fost mușcată de câini. La fața locului s-au deplasat polițiștii care au identificat victima, iar un echipaj medical a constatat decesul. În vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri. Trupul neînsuflețit urmează a fi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei”, a anunțat Poliția Capitalei.

Profitând de ocazie, politicienii au început să se atace între ei, aruncând vina de la unul la altul, în speranța că vor mai câștiga niște votanți. Primăria Sectorului 6 s-a spălat pe mâini imediat, afirmând, la scurt timp după tragedie, că maidanezii erau la câteva sute de metri de granița cu Bucureștiul, aruncând moarta în județul Ilfov și susținând, totodată, că ASPA, care se ocupă de maidanezi, e în subordinea lui Nicușor Dan.

„Femeia a fost găsită de polițiști pe câmp, la 270 de metri distanță de cea mai apropiată locuință și la 300 de metri distanță de cel mai apropiat punct de digul Lacul Morii- zona neamenajată, aflată la granița cu Comuna Chiajna. Terenul a aparțiut CAP, iar împroprietăririle au fost făcute de autoritățile din Chiajna. În prezent, se află în posesia a trei persoane. Primăriile de sector nu au atribuții pe partea de ecarisaj, singura instituție abilitată să monitorizeze și să strângă câinii maidanezi de pe raza administrativ-teritorială a Bucureștiului este Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA), aflată în subordinea Primăriei Generale. Chiar și așa, Poliția Locală a Sectorului 6 sprijină ASPA. Au acțiuni săptămânale împreună. Mai mult, anul trecut echipele au fost însoțite de polițiștii locali în zona Giulești Sârbi, în cadrul campaniei de conștientizare a sterilizării animalelor. Important! Poliția Locală Sector 6 nu a primit sesizări privind existența câinilor fără stăpân în zona unde s-a petrecut tragedia. Însă, aproape zilnic polițiștii locali solicită intervenția celor de la ASPA pentru a captura câinii făre stăpân din alte zone, în special cele aflate la granița cu comunele limitrofe. Anul trecut, au fost trimise 53 de notificări, iar de la începutul lui 2023 alte 36″, a precizat Primăria Sectorului 6.

„O femeie a murit după ce a fost sfâșiată de câini în zona Lacului Morii. Primarul de sector îl atacă pe Primarul General judecând în logică electorală. Doamna Firea face fix la fel. Vorbesc despre logică electorală fiindcă aceeași femeie fusese internată în urmă cu un an după ce a fost atacată de câini fix în aceeași zonă. Ce am învățat de aici? Cine plăteșe pentru viața acestui om nevinovat? Dragi primari din București, lăsați politica și haideți că gândim o nouă lege a Capitalei pentru ca asemenea tragedii să nu se mai repete niciodată. Să ne punem la masă împreună și să găsim soluții pentru ca nimeni să nu mai moară în pasaje prost construite, înghițiți de pământ în șantierele ilegale ale primăriei sau mâncați de câni. Dumnezeu să o odihnească în pace! Iar pe noi să ne ierte”, a scris Clotilde Armand, pe Facebook.
