Diana Șoșoacă a primit o lovitură sub centură în procesul cu Poliția Capitalei, în care solicitase anularea unei sancțiuni contravenționale.
Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la finele lunii mai, aceasta vizând o amendă primită de Diana Șoșoacă de la agenții Secției 6. Pe 20 iunie, la primul termen, magistrații au constatat că cererea Dianei Șoșoacă nu îndeplinea anumite cerințe, așa că au decis să o anuleze. „Anulează cererea. Solutia pe scurt: În baza art. 200 alin. 4 C.proc.civ., dispune anularea cererii formulate de petenta IOVANOVICI ŞOŞOACĂ DIANA. Cu drept de cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la data comunicării prezentei încheieri. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 20.06.2023”, au decis judecătorii.
Cu doar câteva zile înainte de a fi amendată de agenții de la Secția 6, Diana Șoșoacă a primit o altă veste proastă: soțul ei a fost condamnat la plate unei amenzi penale, pentru ultraj. „Condamnare fără acord de recunoaştere. Condamnă pe inculpatul Șoșoacă Dumitru Silvestru la pedeapsa de 180 de zile-amendă închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj (faptă din 10.12.2021). În temeiul art. 61 alin. 2 C. pen. stabilește cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă la valoarea de 100 lei, inculpatul urmând să plătească statului suma totală de 18000 lei.
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 C. pen., privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în cazul neexecutării cu rea-credință a pedepsei amenzii, în tot sau în parte. Ia act că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă. Ia act că inculpatul a fost asistat de apărător ales. Conform art. 272 alin. 1 și art. 274, alin. 1 C. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 2500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în zece zile de la comunicare”, este hotărârea atacată de soțul Dianei Șoșoacă, dar și de procurorii care au cerut închisoare cu executare pentru bărbatul care a agresat un polițist.