Deputatul PNL Valentin Ilie Făgărășian, pe care fosta soție l-a acuzat de violență domestică și i-a luat casa și copiii, a avut probleme și cu executorii judecătorești, după ce un creditor a declanșat procedurile pentru recuperarea unor datorii.

Ieri, deputatul PNL Valentin Ilie Făgărășian a atacat hotărârea prin care judecătorii au respins cererea în care a solicitat încredințarea minorilor. „Respinge cererea de chemare în judecată formulată şi precizată pe calea ordonanţei preşedinţiale de reclamantul FĂGĂRĂŞIAN VALENTIN-ILIE cu domiciliul procesual ales la Cab. Av. Corina Marian în contradictoriu cu pârâta A. ADRIANA. Ia act de împrejurarea că reclamantul îşi rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Brasov. Pronunţată azi, 07.07.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţila părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, este decizia atacată ieri, la Tribunalul Brașov.


Deputatul care este considerat unul dintre cei mai bogați politicieni a ajuns în fața judecătorilor și din cauza unor datorii. „Admite cererea de valoare redusă formulată de SC IMMO LILA SRL, în contradictoriu cu pârâţii FAGARASIAN VALENTIN ILIE şi FAGARASIAN ADRIANA. Obligă pârâţii să plătească reclamantei suma de 2340,61 lei, cu titlu de debit principal şi suma de 2199,28 lei cu titlu penalităţi de întârziere calculate de la data scadenţei facturilor fiscale până la data de 10.06.2022, precum şi în continuare penalităţi de 0,5% pe zi de întârziere, până la plata integrală a debitului. Obligă pârâţii să îi plătească reclamantei suma de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Executorie” și „Admite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta IMMO LILA S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul FAGARASIAN VALENTIN ILIE. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1759,54 lei, reprezentând contravaloarea serviciior de management imobiliar prestate în perioada noiembrie 2021-martie 2022, precum şi penalități de întârziere în cuantum de 0,5% de la data scadenței fiecărei dintre facturile fiscale emise de reclamantă (cu excepţia, celor privind penalităţile de întârziere) până la achitarea integrală a debitului. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Brașov” – sunt hotărârile date în privința datoriilor.

DNAmedia.ro a dezvăluit, săptămâna trecută, că Valentin și Adriana Făgărășian, care erau căsătoriți din 2013, au ajuns, în urmă cu doi ani, la cuțite. La momentul respectiv, femeia a cerut în instanță emiterea unui ordin de protecție, însă judecătorii i-au respins solicitarea. „Respinge ca neîntemeiată cererea privind emiterea ordinului de protecţie formulată de petenta FĂGĂRĂŞIAN ADRIANA în contradictoriu cu intimatul FĂGĂRĂŞIAN VALENTIN ILIE. Stabileşte onorariul cuvenit avocatului VÎRBAN CRISTINA, din Baroul Braşov, desemnat din oficiu pentru intimatul- agresor, la suma de 500 lei. Cheltuielile judiciare avansate de stat cu titlu de onorariu cuvenit avocaţilor, din Baroul Braşov, desemnaţi din oficiu pentru intimaţi, rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 3 zile de la pronunţare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Braşov. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 09.12.2021”, a decis instanța.

Soția deputatului (foto sus) a deschis și un proces de divorț, iar judecătorii au decis să îi ofere copiii, alături de care să stea în casă până la finalizarea partajului. Mai mult, instanța dispus ca femeia să revină la numele purtat înainte de căsătorie, iar pe deputat l-a obligat să plătească pensie alimentară.
„Admite în parte cererea de chemare în judecată modificată, formulată de reclamanta-pârâtă Făgărășian Adriana, în contradictoriu cu pârâtul-reclamant Făgărășian Valentin Ilie. Admite în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant Făgărășian Valentin Ilie, în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă Făgărășian Adriana. Dispune desfacerea căsătoriei încheiate la data de 17.08.2013 și înregistrată în Registrul stării civile al Primăriei Codlea, sub nr. 87/17.08.2013, din culpa exclusivă a soțului pârât. Dispune revenirea reclamantei la numele purtat anterior căsătoriei, acela de … . Dispune exercitarea autorității părintești cu privire la minorii … în comun de către ambii părinți. Stabilețte locuința minorului … la mama. Stabilește locuința minorului … la mama. Obligă pârâtul la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea minorului …, în cuantum de 1/6 din veniturile nete ale pârâtului, reprezentând contribuția tatălui la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copilului, începând cu 02.12.2021 şi până la majoratul copilului. Obligă pârâtul la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea minorului …, în cuantum de 1/6 din veniturile nete ale pârâtului, reprezentând contribuția tatălui la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copilului, începând cu 02.12.2021 şi până la majoratul copilului. Atribuie beneficiul locuinței familiei, situată în …. către reclamanta-pârâtă până la soluționarea procesului de partaj. Respinge cererea formulată de reclamantă de evacuare a pârâtului din imobilul situat în Brașov, ca rămasă fără obiect. Respinge în rest cererea reconvențională, ca neîntemeiată. Obligă pârâtul-reclamant la plata sumei de 2300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând 2200 lei – onorariu parțial de avocat și 100 lei – taxă judiciară de timbru. Ia act că pârâtul-reclamant nu a solicitat cheltuieli de judecată. Executorie cu privire la capetele de cerere privind exercitarea autorității părintești, stabilirea locuinței minorilor și pensia de întreținere. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Brașov”, au decis judecătorii, anul trecut.

Deputatul PNL a atacat hotărârea, însă, ulterior, s-a răzgândit: „Ia act de renunţarea apelantului pârât-reclamant reconvenţional FĂGĂRĂŞIAN VALENTIN-ILIE la calea de atac a apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 6158 din 15 iulie 2022 a Judecătoriei Braşov, pronunţată în dosarul nr. 24417/197/2021. Respinge cererea apelantului pârât-reclamant reconvenţional FĂGĂRĂŞIAN VALENTIN-ILIE de reducere a cheltuielilor de judecată avansate de intimata reclamantă-pârâtă reconvenţională …. (fostă FĂGĂRĂŞIAN) ADRIANA, şi în consecinţă: Obligă apelantul pârât-reclamant reconvenţional FĂGĂRĂŞIAN VALENTIN-ILIE să achite intimatei reclamante-pârâte reconvenţionale …. (fostă FĂGĂRĂŞIAN) ADRIANA suma de 2.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel, constând în onorariu avocat. Definitivă”.
Deși părea că apele s-au liniștit, luna aceasta, deputatul Făgărășian a deschis două noi procese, în care solicită ca domiciliul minorilor să fie schimbat. În cel în care a făcut solicitarea pe calea ordonanței președințiale cererea i-a fost respinsă, iar deputatul a atacat ieri hotărârea.