Europarlamentara Diana Șoșoacă i-a trimis o scrisoare președintelui american Donald Trump, în care critică decizia Curții Constituționale de a interzice candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Susține că această decizie este fără precedent și reprezintă, de fapt, o anulare a democrației în România.

„Prin faptul că CCR interzice unor persoane din România să candideze la alegerile prezidenţiale desi nu există o condamnare penală definitivă prin care să li se interziză acestora să candideze reprezintă dovada că democraţia a murit în România şi constituie un semnal către cetăţenii din întreaga lume să nu mai creadă în democraţie. Cu siguranţă că românii deja nu mai au nici o încredere în acest concept care a devenit gol de conţinut!”, spune Șoșoacă în scrisoare.
Lidera SOS susține că românilor li s-a refuzat dreptul de a-și alege liber președintele, iar nemulțumirea populației a atins un nivel fără precedent, spunând că România a fost o afacere profitabilă pentru marile puteri, dar nu și pentru români.

Destul că marile companii transnaţionale şi Uniunea Europeană au profitat de pe urma ţării mele, ar trebui măcar să îi lase pe români să îşi aleagă singuri preşedintele aşa cum vor considera ei. Acum, că li s-a interzis şi acest drept, revolta populaţiei este la cote nebănuite, iar liniştea aparentă nu trebuie să înşele pe nimeni: nemulţumirea poate genera oricând o nouă revoluţie, iar acest lucru înseamnă destabilizare şi nesiguranţă, ceea ce nu este în interesul nimănui”, mai scrie Șoșoacă.
Europarlamentara subliniază că, pe 5 octombrie 2024, a devenit „primul candidat căruia Curtea Constituțională i-a interzis să participe la alegerile prezidențiale”.

„Am avertizat atunci că precedentul creat va fi folosit din nou şi din nou atunci când Deep State va avea nevoie să îşi regleze conturile. Ca urmare a intervenţiei CCR împotriva mea, pe baza unor declaraţii politice pentru care beneficiam de imunitate, alegerile din România au ajuns să fie anulate, iar acum reluarea lor este pusă din nou în discuţie de intervenţia CCR împotriva unor candidaţi”, mai spune Șoșoacă.
Diana Șoșoacă anunță că mâine va merge din nou să-și înregistreze oficial candidatura la alegerile prezidențiale, afirmând că respectă toate condițiile legale.

„Joi, 13 martie, îmi voi depune din nou candidatura la alegerile prezidenţiale, îndeplinind toate condiţiile legale. CCR sau, mai nou, şi Biroul Electoral Central, aceste două instituţii care nu sunt instanţe judecătoreşti şi nu au dreptul să interzică nici o candidatură, au devenit însă cenzorii neconstituţionali care anulează fără drept de apel dreptul unor români de a candida şi dreptul celorlalţi români de a-i vota pe cei pe care îi consideră că merită. România a devenit astfel un experiment al distrugerii democraţiei prin intervenţia în forţă împotriva drepturilor constituţionale, iar acest lucru a depăşit de mult graniţele ţării”, a mai spus Șoșoacă.