Afaceristul acuzat că l-a prădat de un ceas de 100.000 de euro pe fostul „crai de Dorobanți” Claudiu Pătrașcu a reușit să-i câștige încrederea frecventând localuri de lux din nordul Capitalei, unde, în pofida imaginii de milionar pe care o afișa, era extrem de strâns la pungă atunci când era vorba despre nota de plată.

Surse DNAmedia.ro au dezvăluit că Dan Adrian Pop (foto sus), bărbatul acuzat de Claudiu Pătrașcu de furtul unui ceas de 100.000 de euro era un client fidel al unor restaurante de fițe din nordul Capitalei, unde a cunoscut oameni extrem de influenți și le-a câștigat încrederea unor milionari celebri.

Deși fusese acceptat în anturajul select, bărbatul – care susținea că este asociat la un restaurant de lux din Marea Britanie și că jonglează cu milioane de euro – era extrem de chibzuit atunci când era vorba de nota de plată. Nu comanda mâncăruri sofisticate și nu bea șampanii scumpe sau vinuri vechi, ci se limita la câte un pahar de cola și, din când în când, la câte o narghilea. Așa că, trăgând de câte un suc ore în șir, a reușit să intre în lumea bună a Capitalei și să îl cunoască pe Claudiu Pătrașcu. (foto jos)

Pa pagina sa de Facebook, Claudiu Pătrașcu a afirmat că cel care a luat un ceas de 100.000 de la ea și a „uitat” să-l achite este Dan Adrian Pop, pe care l-a dat deja pe mâna autorităților. Întrebat de prieteni cum a fost posibil să cadă victimă unei asememea escrocherii, Claudiu Pătrașcu a explicat: „Ce sa zic…client… Millionar… Greșeala la mine că am avut încredere….. Îl știam de ceva ani…”
