Judecătorii au dat o sentință în dosarul în care o asociație din Constanța a cerut suspendarea candidaturii la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu.
Procesul a fost deschis săptămâna trecută de Asociația Daria din Constanța, care a cerut ca magistrații să blocheze candidatura lui Călin Georgescu, în contextul acuzațiilor de campanie electorală ilegală, pe TikTok. După ce au analizat cererea, judecătorii au decis să o anuleze, însă nu pentru că nu era întemeiată, ci pentru că aceasta nu era… semnată!

„Anulează cererea. Solutia pe scurt: Admite excepţia nulităţii cererii, invocată din oficiu. Anulează cererea de chemare în judecată, pentru lipsa semnăturii. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Bucureşti Secţia a IV-a Civilă, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea solutiei la dispozitia părtilor prin mijlocirea grefei instantei, azi, 02.12.2024”,

Conform rezultatelor din turul 1, Georgescu, care a candidat din postura de independent, a întrunit cel mai mare număr de voturi și se va înfrunta în turul al doilea cu Elena Lasconi (USR).

Contactat de G4Media.ro, președintele Asociației Daria, Mustafa Erdal, a declarat că motivele invocate în cererea de chemare în judecată sunt „aproximativ aceleași ca acelea depuse de cei doi candidați la alegerile prezidențiale (Cristian Terheș și Constantin Sebastian Popescu n.r.) în fața Curții Constituționale, plus altele, legate de siguranța națională, respectiv implicarea politică rusofilă a lui Călin Georgescu. Vrem să vedem dacă în fața unui complet de judecată acesta îndeplinește condițiile de admisibilitate pentru a candida”.

