Sancționați de Tribunalul București, pentru că ar fi ignorat o hotărâre judecătorească, Marcel Ciolacu și Partidul Social Democrat au reușit, la instanța superioară, să obțină anularea deciziei.
Marcel Ciolacu și PSD au fost dați în judecată de Ovidiu Mihai Vanghele, care a acuzat că pârâții ar fi ignorat o hotărâre judecătorească dată în anul 2018. În dosarul respectiv, Tribunalul București a decis, anul trecut: „Admite, în parte, cererea formulată de reclamantul VANGHELE OVIDIU MIHAI în contradictoriu cu pârâţii PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT şi CIOLACU MARCEL-CONDUCĂTORUL PARTIDULUI SOCIAL DEMOCRAT. Aplică pârâtului CIOLACU MARCEL-CONDUCĂTORUL PARTIDULUI SOCIAL DEMOCRAT o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie începând cu data pronunţării prezentei hotărâri, 27.04.2023, şi până la data executării obligaţiei stabilite prin sentinţa civilă nr. 8121/05.12.2018, pronunţată în dosarul nr. 27897/3/2018, dar nu mai târziu de expirarea unui termen de 3 luni de la data comunicării prezentei hotărâri”.

De asemenea, Partidul Social Democrat a fost obligat, prin aceeași decizie, să achite reclamantului penalităţi de 1000 de lei pe zi de întârziere începând cu data pronunţării prezentei hotărâri, 27.04.2023, şi până la data executării obligaţiei stabilite prin sentinţa civilă nr. 8121/05.12.2018, pronunţată în dosarul nr. 27897/3/2018, dar nu mai târziu de expirarea unui termen de 3 luni de la data comunicării prezentei hotărâri. „Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de recurs şi motivele recursului se vor depune, sub sancţiunea nulităţii, la Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a de Contencios Administrativ şi Fiscal”, se mai preciza în hotărâre.

Ciolacu și PSD au atacat decizia la Curtea de Apel București, iar instanța superioară a decis, anul acesta, să anuleze hotărârea Tribunalului și să respingă definitiv cererea lui Ovidiu Mihai Vanghele. „Admite recursul. Casează în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare: Respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Menţine sentinţa recurată în privinţa soluţionării excepţiilor. Definitivă”, a hotărât CAB.

