Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu, care s-a și autoproclamat expertă în nutriție, s-a gândit să mai dea o lecție gospodinelor din România. De această dată, ținta criticilor ei sunt urzicile… sau, mai bine zis, modul în care gospodinele de la noi din țară le prepară.
În vârstă de 54 de ani, Cristela Georgescu susține că majoritatea le gătesc complet greșit, așa că… le-a arătat ea cum se face! Pe conturile sale oficiale de pe rețelele de socializare, soția lui Călin Georgescu a explicat că românii „își cam bat joc de urzici” și le fierb „de parcă au draci pe ele”. În casa ei, însă, urzicile sunt tratate cu respect!
„Bine ați venit la secția de prim-ajutor din casa noastră. Instrumentele de prim-ajutor ale noastre sunt: urzici noi, leurdă, pătrunjel, măcriș, tarhon, leuștean, lobodă, niște usturoi verde cu ceapă verde și ceva zarzavaturi pe care le vom pune la ciorbița de lobodă. Vreau să mă opresc asupra acestui instrument esențial in acest anotimp, acest instrument de prim-ajutor, urzicile, pe care poporul român nu prea le prețuiește. Poporul român își cam bate joc de urzici, fierbe urzicile de zici că au draci pe ele și apoi le bagă usturoi. Noi le opărim 1 minut, apoi adăugam ceapa verde, usturoi verde, puțin cimbrișor și un strop de lămâie și de nucșoară, le înăbușim câteva minute și, cu ceva mămăliguță, le băgăm la cuptor”, a explicat Cristela Georgescu pe Facebook și Instagram.

Bineînțeles, asta nu e tot. Nu se limitează doar la a critica rețetele altora, ci se crede și mentor pentru femei, pe rețelele de socializare. Pe Facebook, Instagram și, bineînțeles, pe TikTok, soția lui Călin Georgescu își dă cu părerea despre viață, în general, despre credință și despre nutriție, dar și despre cum ar trebui să fie o femeie (din punctul ei de vedere).
Nu este prima dată când soția lui Călin Georgescu atrage atenția cu declarațiile sale. Cunoscută pentru sfaturile pe care le dă tuturor românilor, Cristela a scris și câteva cărți despre alimentație. Din nefericire pentru ea, nu toată lumea este impresionată de lecțiile sale, deși mulți îi urmează rețetele „cu sfințenie”.
Cu toate acestea, doamna Georgescu continuă să posteze și să își educe publicul.