Cât mai trebuie să așteptăm până când o altă femeie cade victimă, în fața copilului ei, doar pentru că autoritățile nu iau în serios semnalele de alarmă?
Un nou caz revoltător scoate la iveală o dramă care amintește dureros de tragedia petrecută în complexul Cosmopolis, unde o mamă a fost ucisă cu sânge rece în fața fetiței sale, după luni întregi de hărțuire ignorată de autorități.
De data aceasta, este vorba despre Velican Tiberius, un bărbat care, deși divorțat de peste trei ani, a declanșat o adevărată campanie de hărțuire împotriva fostei sale partenere, din momentul în care a aflat că aceasta și-a refăcut viața.
De la telefoane și mesaje obsesive în care îi cerea să renunțe la noua relație, individul a trecut la nivelul următor: urmăriri, fotografii pe ascuns, sisteme de înregistrare montate ilegal, ba chiar acte de vandalism asupra mașinii.
👉 O plângere a fost depusă la poliție, iar bărbatul a recunoscut faptele și a cerut iertare, promițând că nu se va mai repeta. Dar totul a fost o minciună.
A urmat o avalanșă și mai gravă de injurii, inclusiv mesaje publice pe rețelele de socializare în care fosta și actualul partener sunt numiți “țigani”, “pușcăriași”, “escroci”.
‼️ Cea mai șocantă parte? Toate aceste idei sunt injectate de către bărbat în mintea propriei fiice de doar 5 ani, în calitate de “tată”. O formă mascată, dar extrem de periculoasă, de abuz psihologic asupra unui minor, folosit ca armă într-un război personal.
CÂND NE TREZIM?
Cazul acesta nu este doar despre gelozie sau răzbunare. Este un exemplu concret de hărțuire cu potențial criminal, exact ca în cazul Cosmopolis. Acolo, femeia a cerut ajutor. A fost ignorată. A fost ucisă.
Ce trebuie să se întâmple ca statul român să învețe din greșeli? Să mai moară o mamă în fața copilului ei?
🔴 CEREM AUTORITĂȚILOR:
- Evaluarea urgentă a pericolului social pe care îl reprezintă Velican Tiberius;
- Emiterea unui ordin de protecție real și eficient;
- Investigarea modului în care minorul este implicat și afectat emoțional de comportamentul tatălui;
- Monitorizarea activității online și a posibilelor încălcări ale intimității și vieții private.
🔴 Femeile nu trebuie să moară ca să fie crezute. Copiii nu trebuie să fie traumatizați ca justiția să se miște.

