Tribunalul București i-a plasat astăzi sub control judiciar pentru 60 de zile pe Iulian Cârlogea, administratorul public al Sectorului 5, Robert Bașca, arhitect-șef al Sectorului 5, și Florin Chioran, director general adjunct la Poliția Locală Sector 5 – reprezentat de celebrul avocat Cristian Ene -, în dosarul în care aceștia sunt acuzați de fapte de corupție, potrivit Agerpres.
Cei trei au fost reținuți vineri, iar DNA a propus arestarea preventivă, însă instanța a respins cererea procurorilor anticorupție drept neîntemeiată. Decizia poate fi contestată. În același dosar a fost plasat sub control judiciar Cătălin Olaru, șeful Serviciului Disciplina în Construcții din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală Sector 5, iar un administrator al mai multor societăți comerciale, acuzat că a intermediat mitele pentru șefii din primărie, a fost arestat preventiv, vineri, pentru o perioadă de 30 de zile. Ancheta a început în urma denunțului depus de reprezentantul unui dezvoltator imobiliar, căruia i-a fost cerută mită pentru ca Primăria Sectorului 5 să urgenteze recepția unui ansamblu rezidențial, conform referatului trimis de DNA în instanță.

„Toți cei trei inculpați au primit controlul judiciar, cu interzicerea de a-și exercita funcțiilor pe timpul măsuri controlului judiciar pe 60 de zile. Decizia nu este definitivă. (…) In dos. nr 4211/3/2026 s-a respins, ca neîntemeiată, propunerea de arestare preventiva formulata de DNA si s-a dispus luarea fata de inculpații Basca Robert Mihai. Cărlogea Iulian Constantin. Chioran Florin, a măsurii preventive a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, incepand cu data de 07.02.2026. S-a dispus punerea de îndată in libertate a inculpaților daca nu sunt reținuți, arestati preventiv sau detinuti in alta cauza”, au precizat surse judiciare, pentru DNAmedia.ro.
Potrivit DNA, în perioada decembrie 2025 – februarie 2026, omul de afaceri A.R.A., administrator al unor societăți comerciale, ar fi pretins și primit de la doi oameni de afaceri (suspecți în cauză) suma totală de 40.000 de euro, în două tranșe egale. În schimbul banilor le promisese că își va exercita influența asupra unor funcționari din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții, precum și asupra arhitectului șef de la PS5, pentru a fi urgentată recepția unui imobil.
„Din suma primită, inculpatul A.R.A. ar fi promis inculpatului Bașca Robert Mihai suma de 30.000 de euro, din care ar fi remis efectiv 15.000 de euro, după primirea primei tranșe, pentru sprijinul acordat în vederea efectuării și admiterii recepției la terminarea lucrărilor, diferența de 15.000 de euro urmând să fie remisă ulterior, după emiterea certificatului de atestare a edificării construcției”, susțin procurorii anticorupție într-un comunicat transmis sâmbătă.

„În același context, inculpatul Cârlogea Iulian Constantin, administrator public al Primăriei Sectorului 5, cunoscând promisiunea unor sume de bani către inculpatul Bașca Robert-Mihai, ar fi insistat, verbal și telefonic, pe lângă inculpatul Chioran Florin, director general adjunct al Poliției Locale Sector 5, pentru inițierea și finalizarea cu celeritate a recepției lucrărilor imobilului”, mai notează DNA.
Florin Chioran, director adjunct al Poliției Locale Sector 5, este acuzat de procurori că a facilitat aceste recepții ilegale și că a primit, în ultimul an, aproximativ 17.000 de euro de la un subordonat pentru a urgenta fiscalizarea unor imobile aflate în proprietatea unei societăți comerciale din Sectorul 5, pentru care fusese admisă recepția la terminarea lucrărilor.
„În acest sens, inculpatul Chioran Florin ar fi emis și semnat documentele privind recepția și valoarea finală a lucrărilor, ar fi repartizat lucrarea către polițiștii locali din subordine, iar, după constatarea unor nereguli la controlul din 13.01.2026, ar fi redistribuit-o către inculpatul Olaru Cătălin, șeful Serviciului Disciplina în Construcții, care ar fi semnat procesul-verbal de recepție fără a verifica nemijlocit construcția și fără a consemna neregulile constatate”, a mai precizat DNA.

