Cazul băiatului de 16 ani omorât de sistemul putred din România și de ignoranța medicilor cu salarii de mii de euro, mai ceva ca peste hotare, scoate la iveală o chestiune extrem de interesantă: unul dintre „îngerii în halate albe” lucrează în continuare, deși a ucis o pacientă!
Faptul că unul dintre medicii implicați în scandalul de la Spitalul Târgu-Jiu are experiență la capitolul malpraxis a fost dezvăluit de realizatoarea emisiunii Frontal de la Canal 33, col. (r.) Daniela Iuliana Tobă.
„Am avut ieri o postare legată de băiatul de 16 ani care a murit de peritonită fiindcă medicii de gardă au refuzat să îl opereze, l-au lăsat să aştepte ore bune până când copilul a devenit inert şi inconştient şi abia apoi s-au hotărât să cheme ambulanţa, însă cea mai apropiată cu medic era la 120km distanţă.
Aflu acum că unul dintre medicii implicaţi în acest caz este o individă, Liliana Crăciun pe numele ei, care a fost condamnată în 2014 la doi ani cu suspendare pentru că a ucis o tînără cu o injecţie efectuată în spate.
În 2016, Crăciun a fost reangajată tot la UPU din Spitalul Judeţean Târgu-Jiu, acolo unde omorâse tînăra pentru care a fost condamnată. Iar acum are o altă viaţă pe conştiinţă, dacă femeia asta o avea aşa ceva.
2 ani cu suspendare pentru omor şi reîncadrarea rapidă tot acolo unde a făcut crima. Îmi este din ce în ce mai greu să înţeleg în ce ţară trăiesc… Link cu doctoriţa în comentarii”, este mesajul Danielei Tobă.