Secția pentru procurori a CSM nu a reușit să tranșeze astăzi numirile lui Alex Florența (pentru funcția de adjunct al DIICOT) și a lui Marius Voineag (pentru postul de adjunct al procurorului general). Este al doilea eșec consecutiv în obținerea unei majorități, ambii candidați primind un scor de egalitate: 3 voturi „pentru” și 3 „împotrivă”. Prin urmare, procedura de vot va fi reluată.
Membrii Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) nu au căzut de acord, astăzi, cu privire la emiterea avizellor în cazul lui Alex Florența, care candidează pentru un post de șef adjunct al DIICOT, și al lui Marius Voineag, care candidează pentru funcția de adjunct al procurorului general, a anunțat Agerpres. Este pentru a doua oară când cei cinci membri ai Secției, plus ministrul Justiției, Radu Marinescu, nu au reușit să constituie o majoritate care să permită luarea unei decizii în cazul celor doi (aviz favorabil sau aviz negativ), ambii primind astăzi trei voturi ‘pentru’ și trei ‘împotrivă’. În consecință, votul va fi reluat pentru a treia oară.

Tot astăzi, Viorel Cerbu, propus de ministrul Justiției pentru funcția de procuror șef al DNA, a primit aviz favorabil, cu unanimitate de voturi, potrivit sursei citate. Alex Florența (actualul procuror general) și Marius Voineag (în prezent șeful DNA) nu au mai dorit să candideze pentru un al doilea mandat, însă au optat pentru funcții de rangul doi.
Detalii, în link-ul de mai jos:
https://agerpres.ro/justitie/2026/03/16/alex-florenta-si-marius-voineag-nu-au-reusit-nici-a-doua-oara-sa-obtina-aviz-la-csm–1537816

