O afaceristă din Capitală și o complice a acesteia au fost reținute, pentru că au păcălit un client, luându-i bolidul de peste 100.000 de euro, oferind în schimb cecuri false.
„Ieri, poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a municipiului București – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice – Sector 2 au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară și două mandate de aducere, în municipiul București, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată”, a precizat Poliția Capitalei.
Conform sursei citate, ancheta a fost demarată după ce, pe 27 septembrie, una dintre suspecte, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, cu sprijinul unei complice, a păcălit o persoană să-i predea un autoturism de lux, în valoare de 108.000 de euro, pentru a fi vândut, iar în schimb a oferit ordine de plată falsificate.
„În vederea administrării materialului probator, ieri, 21 noiembrie 2024, au fost puse în executare un mandat de percheziție domiciliară și două mandate de aducere, persoanele bănuite fiind depistate și conduse la audieri. Față de cele două persoane vizate a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate în fața magistraților cu propuneri legale. Cercetările sunt continuate de către Serviciul de Investigare a Criminalității Economice – Sector 2, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată”, a mai precizat Poliția Capitalei.