Societatea Becali Hotels SRL, care i-a adus un profit de 1,2 milioane euro Theodorei Becali, fiica cea mare a lui George Becali, ajunge în fața magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție, într-un dosar în care compania „Apele Române” îi cere 800.000 de lei.
Conform publicației 4Money.ro, procesul a fost deschis de compania de stat „Apele Române” după ce SC Becali Hotels SRL, care deține hotelul de cinci stele din stațiunea Venus, a câștigat o licitație, pentru o plajă, oferind 400.000 de lei pe an. După ce a câștigat licitația pentru anii 2023 și 2024, Becali Hotels SRL a susținut că, în realitate, a vrut să ofere doar 40.000 de lei pe an, însă, din cauza unei erori de redactare, în ofertă a fost trecut un zero în plus.
Compania „Apele Române” nu s-a arătat impresionată de eroarea invocată de câștigătoare, așa că a cerut ca SC Becali Hotels SRL să achite 800.000 de lei, pentru cei doi ani.
Potrivit 4Money.ro, în primă instanță, compania de stat a pierdut procesul, judecătorii respingând cererea, însă, mai nou, dosarul a ajuns pe masa magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție, care vor da un verdict în vara acestui an, după termenul din data de 3 iunie.
https://4money.ro/exclusiv-becali-hotels-srl-la-inalta-curte-de-casatie-si-justitie-apele-romane-nu-renunta/

Prin intermediul societății comerciale Becali Hotels SRL, înființată în 2022, a funcționat hotelul cu același nume din stațiunea Venus. Becali Hotel era deținut de fiica cea mare și ginerele lui Gigi Becali, Theodora Becali Mincu și Mihai Theodor Mincu. În primăvara anului 2023, cei doi au vândut hotelul de 5 stele din stațiunea Venus familiei Zamfir, proprietara Energoutil Contact din București, într-o tranzacție de 8 milioane de euro, după cum a relatat publicația Profit. Bogdan Ionuț Zamfir a fost numit atunci administrator și acționar al firmei Becali Hotels SRL.
Ulterior, conform Ziarul Amprenta, din Constanța, asociatul unic al firmei, Bogdan Ionuț Zamfir, a decis cesionarea tuturor părților sociale deținute în cadrul societății Becali Hotels SRL de asociatul unic, în număr total de 5.000 de părți sociale, către Ion-Ionuț Luțu, mâna dreaptă a patronului FCSB, Gigi Becali. Tot atunci, a fost luată și decizia radierii unui punct de lucru din municipiul Mangalia, județul Constanța, schimbându-se totodată și sediul social al societăţii, în oraşul Voluntari.

Radiografia litigiului ajuns la ÎCCJ
În motivarea cererii, consemnată de rejust.ro, reclamanta a arătat că, în data de 03.04.2023, a organizat licitaţia publică în vederea atribuirii contractului de închiriere având ca obiect sectorul de plajă VENUS I-2 SUBSECTOR 1, în baza OUG nr. 8/2023 pentru sezoanele estivale 2023-2024, cu preţul de pornire la licitaţia publică de 10.360,32 lei/an. La licitaţia publică au depus oferte trei operatori economici, printre care şi pârâta Becali Hotels SRL, care a ofertat preţul de 400.000 lei/an, fiind declarată câştigătoare. Prin adresa nr. 9433/24.04.2023, pârâta Becali Hotels SRL a adus la cunoştinţa reclamantei A.N.„Apele Române” că a avut loc o eroare de redactare, respectiv în locul sumei de 40.000 lei, cât a intenţionat să oferteze, a fost trecută eronat suma de 400.000 lei şi că doreşte reluarea licitaţiei. Administrația Națională „Apele Române” a răspuns că aspectele sesizate nu pot fi asimilate unei erori materiale. Reclamanta a mai arătat că nu a mai fost încheiat contractul de închiriere ca urmare a refuzului ofertantului declarat de a-l semna, iar reluarea licitaţiei publice s-a realizat după începerea sezonului estival, astfel că sectorul de plajă în cauză a rămas neexploatat în sezonul estival 2023.

