Administrația președintelui american Donald Trump ar fi exercitat presiuni asupra autorităților române pentru a ridica restricțiile de călătorie impuse fraților Andrew și Tristan Tate. Cei doi au fost arestați în 2022, fiind acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și viol în formă continuată.
Cazul fraților Tate a fost abordat pentru prima dată de oficiali americani într-un apel telefonic cu guvernul român săptămâna trecută, potrivit Financial Times (FT). Ulterior, Richard Grenell, fost ambasador și fost trimis special al președintelui Trump, a discutat despre subiect cu ministrul român de externe Emil Hurezeanu în timpul Conferinței de Securitate de la Munchen.

O a patra sursă citată de FT a declarat că Statele Unite ar fi solicitat returnarea pașapoartelor fraților Tate și ridicarea interdicției de călătorie, astfel încât aceștia să poată părăsi România în timp ce procesul lor este în desfășurare.
Ministrul român de externe Emil Hurezeanu a refuzat să comenteze detaliile discuției cu Richard Grenell. Pe de altă parte, purtătorul său de cuvânt a declarat că întâlnirea a fost inițiată de ministru, având în vedere relația profesională anterioară dintre cei doi, care au fost ambasadori la Berlin în perioada administrației Trump.
Mai mult decât atât, Richard Grenell a negat că ar fi avut o „conversație substanțială” pe acest subiect cu Emil Hurezeanu, afirmând că ministrul român l-a abordat la eveniment și a solicitat o întâlnire. Totodată, acesta a confirmat public sprijinul său pentru frații Tate.

Tribunalul București a decis luna trecută înlocuirea arestului la domiciliu cu control judiciar în cazul lui Andrew Tate, acesta fiind cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei.
Un proces civil separat a fost intentat recent împotriva lor în Florida, SUA, de către o femeie care susține că a fost constrânsă să întrețină relații sexuale după ce a fost atrasă în România. Curtea de Apel București a decis recent să retrimită dosarul fraților Tate la DIICOT, iar interdicția lor de a părăsi România rămâne în vigoare.

Richard Grenell a criticat România pe platforma X susținând că fondurile alocate de Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) au fost folosite pentru a viza persoane și politicieni conservatori. Tristan Tate a cerut, la rândul său, susținătorilor să investigheze dacă aceste fonduri au fost utilizate în România pentru a sprijini investigațiile împotriva lui și a fratelui său.
Asta nu e tot. Vicepreședintele SUA, JD Vance, a criticat recent România pentru anularea alegerilor prezidențiale, considerând că aceasta ar fi o formă de „represiune politică” împotriva candidaților de dreapta.