Mohamed Amra, unul dintre cei mai căutați infractori francezi, a fost arestat în România la nouă luni după evadarea sa din Franța. Potrivit publicației Le Figaro, acesta închiriase un apartament în Voluntari, lângă București, și plănuia să își facă operații estetice pentru a deveni de nerecunoscut. Așa voia să scape de autorități!
În fața judecătorilor de la Curtea de Apel București, infractorul cunoscut sub porecla „La Mouche” (Musca) a confirmat că avea de gând să își modifice aspectul fizic pentru a scăpa definitiv de urmărirea poliției.
Deocamdată, nu se știe ce intervenții estetice urma să facă. Sâmbătă, în jurul orei 15:00, Mohamed Amra se deplasa cu un taxi spre centrul orașului, iar polițiștii l-au interceptat în apropierea centrului comercial Promenada, unde mergea să se tundă. Câteva ore mai târziu, ministrul francez de Interne, Bruno Retailleau, a anunțat public faptul că a fost arestat.

Și în momentul în care a fost prins, Mohamed Amra arăta diferit. Avea părul vopsit roșu aprins și purta o pereche de ochelari mari. A fost identificat prin recunoaștere facială și amprente digitale, apoi predat poliției de combatere a crimei organizate din București.
Pe de altă parte, în același timp, autoritățile franceze și spaniole au continuat ancheta asupra rețelei care l-a ajutat pe Mohamed Amra să fugă. Zece persoane suspectate de complicitate la evadarea sa au fost arestate și, în aceste momente, sunt acuzate că au organizat evadarea și că l-au ajutat pe fugar să se ascundă.

Mohamed Amra, în vârstă de 30 de ani, a evadat dintr-o închisoare franceză pe 14 mai 2024, în urma unui atac armat asupra unui vehicul al poliției penitenciare. În timpul atacului, doi agenți au fost uciși, iar alți trei au fost grav răniți.
Fugarul fusese condamnat anterior pentru furt prin efracție și era inculpat într-un caz de răpire și sechestrare care, din nefericire, s-a soldat cu moartea victimei.
Mohamed Amra este vizat de un mandat european de arestare și va fi extrădat în Franța în următoarele săptămâni.

