Raed Arafat susține că este nevinovat și că faptele de care este acuzat s-ar fi petrecut în perioada în care IGAv nu s-ar fi aflat integral sub coordonarea sa.
„Având în vedere solicitările repetate de informații cu privire la dosarul penal privind pretinsa contrabandă cu elicopter, formulez prezentele precizări în calitate de persoană pusă sub acuzare, în exercitarea dreptului legitim la apărare, consacrat de lege. Acest demers este realizat în consens cu avocații mei și nu reprezintă în niciun fel un afront la adresa justiției sau a activității organelor judiciare, față de care îmi reafirm întreaga disponibilitate de cooperare. Ca urmare a comunicării oficiale a acuzației, am solicitat, în mod instituțional, clarificări cu privire la situația de fapt”, susține Raed Arafat.


„Am încredere însă că o analiză obiectivă și responsabilă a tuturor documentelor deja existente va conduce la clarificarea rapidă a situației și la restabilirea adevărului.
In anexele de mai jos se regasesc:
1. Adresa IGAv către Direcția Generală a Vămilor (26.09.2017) – document prin care Inspectoratul General de Aviație solicită, înaintea preluării elicopterului, clarificări oficiale privind formalitățile vamale aplicabile introducerii în România a aeronavei primite ca despăgubire.
2. Răspunsul Direcției Generale a Vămilor / ANAF (03.10.2017) – document prin care autoritatea fiscal-vamală comunică regimul aplicabil operațiunii și precizează condițiile/formalitățile necesare, inclusiv referirea la documentul T2L pentru confirmarea statutului unional.
3. Corespondență ulterioară IGAv cu autoritățile fiscale (22.11.2017) – mesaj de transmitere a formularului T2L primit la livrarea elicopterului și de solicitare a confirmării că documentația este completă și că nu mai sunt necesare alte formalități pentru recepția corectă a aeronavei.
4. Extras din OUG nr. 1/2014, înainte și după modificarea din 2020 – document comparativ care arată că, anterior modificării legislative din 2020, coordonarea asupra IGAv în raport cu Departamentul pentru Situații de Urgență nu avea forma integrală consacrată ulterior, iar abia după modificare apare expres includerea clară a IGAv în coordonarea secretarului de stat, șef al DSU”, a mai adăugat Raed Arafat.



