Fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu ajunge în fața judecătorilor, într-un dosar în care încearcă să scape de o amendă primită luna trecută, pe raza județului Brașov.
Conform informațiilor intrate în posesia jurnaliștilor DNAmedia.ro, Călin Popescu-Tăriceanu a fost amendat de agenții de circulație de la Serviciul Rutier Brașov pe 4 ianuarie a.c., pentru nerespectarea unor prevederi din Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Considerând că ar fi fost sancționat pe nedrept, fostul premier a decis să apeleze la avocați și să conteste amenda în instanță. Așa că, acum, polițiștii vor fi nevoiți să prezinte înregistrări video care să le susțină varianta și să combată acuzațiile lui Tăriceanu cu probe solide.

Anul trecut, fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul în care a fost acuzat de luare de mită. Procurorii DNA l-au acuzat că ar fi primit mită 800.000 de dolari de la reprezentanţii unei companii austriece, pentru a lua hotărâri favorabile acelei firme. După ce a fost achitat, Tăriceanu a declarat că decizia „nu este doar o achitare juridică, ci o reparaţie morală”.

