Astăzi, magistrații trebuie să decidă soarta dosarului în care fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a fost trimis în judecată pentru propagandă legionară.
Miza zilei este stabilirea dacă procesul pe fond poate începe sau dacă dosarul se întoarce la procurori. Ședința de astăzi vine după ce, vineri,cei doi judecători ai completului inițial au avut opinii diametral opuse asupra dosarului. Neputând ajunge la un consens privind legalitatea probelor sau a rechizitoriului, instanța a fost nevoită să apeleze la mecanismul completului de divergență.
„Constată ivită divergenţa urmând ca judecarea cauzei să se reia în complet de divergenţă. Stabileşte termen la data de 09.02.2026, ora 11:00, pentru când va fi citat contestatorul şi încunoştinţat avocatul ales”, se arată în soluția pe scurt a Tribunalului București. Așadar, astăzi,un al treilea judecător care se alătură completului, va decide soarta lui Călin Georgescu.

