Nemulțumiți de reforma administrației publice promovate de Guvern, angajații din administrația publică amenință cu greva generală. Astfel, Federația COLUMNA-SCOR, care reprezintă peste 20.000 de salariați, solicită consultări cu premierul Ilie Bolojan.
Sindicaliștii au declarat că în cazul în care Guvernul nu va chema la consultări reprezentanții salariaților din primării, atunci „calendarul de organizare a grevei intră în linie dreaptă”. Acesta va debuta, marți, 10 februarie 2026, între orele 10.00-12.00 cu o grevă de avertisment, chiar în timpul întâlnirii prim-ministrului și a membrilor guvernului cu cei 500 de primari prezenți la Adunarea Generală ACOR de la Palatul Parlamentului.
„Astăzi, 3 februarie 2025, în cadrul lucrărilor Consiliului Național al Federației COLUMNA-SCOR, organizațiile sindicale afiliate din ASISTENȚĂ SOCIALĂ au afirmat răspicat dorința de a se solidariza și de a participa la greva de avertisment din data de 10 februarie 2026”, a precizat Federația COLUMNA-SCOR, pe pagina sa de Facebook.

„Prin măsurile profund neconstituționale propuse, cu privire la «jumătatea de funcționar public» sau «grila de salarizare pentru săraci», vor fi afectați circa 51.000 de salariați de la nivelul comunelor. Cerem premierului Ilie Bolojan promovarea de îndată a noii legi a salarizării – jalonul 420 din PNRR, pentru a evita pierderea ireversibilă la 31 august 2026 a unor granturi din fonduri europene situate între 280 și 700 milioane de euro, în locul segregării locuitorilor României rurale în săraci și mai puțin săraci”, se arată în comunicatul de presă al federației.
Sindicaliștii solicită respectarea Constituției și a Cartei Europeane a Autonomiei Locale, instituind un adevărat mecanism de egalizare a veniturilor bugetelor locale, pentru că România nu poate fi împărțită sistemic, prin lege, în cetățeni ai comunităților rurale sărace, cu drepturi reduse la servicii publice de calitate, și cetățeni ai comunităților urbane prospere, cu drepturi substanțial mai mari.
Până la această oră, Guvernul nu a ajuns la un consens privind adoptarea reformei administrației publice locale și centrale.

