Scriitorul Mircea Dinescu a venit cu o nouă reacție după ce Victor Ponta s-a răzgândit și a declarat că nu i-ar fi indundat casa de la Cetate în anul 2014. Inițial, fostul premier a afirmat că imobilul poetului ar fi fost afectat în urma unei decizii luate pentru a proteja Belgradul de inundații. Ulterior, a retractat această informație.

„Eu n-am stat să verific când mi-a intrat apa să întreb: scuzați-mă, doamna apă, v-a trimis dl Ponta? A venit de la Dumnezeu. El a declarat inițial că mi-a fost inundată șandramaua și, într-adevăr, el a inundat în alt an. El și-a pus singur în cârcă această chestie și s-a lăudat că m-a umplut de bani. Sunt eu de vină că este el senil?”, a spus Mircea Dinescu la Antena 3 CNN.
În prima sa declarație, Victor Ponta spusese că în 2014 ar fi luat decizia de a inunda anumite sate din România pentru a salva capitala Serbiei, Belgrad.
„Cred că pe Dinescu l-am inundat atunci și de aia, și-acuma nu mă cheamă să-nvârt și eu un ciolan, că el e întotdeauna cu ciolanul… dar i-am dat despăgubiri, stai liniștit că i-am dat mai mult decât făcea coșmelia lui de la Cetate. Băi, e Belgradul!”, a spus Victor Ponta.
Ulterior, însă, Victor Ponta a schimbat poziția, susținând că nici casa lui Dinescu și nici alte gospodării nu au fost afectate în realitate, mărturisind totodată că a pus întotdeauna viața oamenilor mai presus de bunuri materiale.

„Vreau să explic poporului român. Asta înseamnă să fii un lider de criză. În 2014, am avut grijă de români și de proprietățile românilor, niciun român nu a fost în pericol în zona Dunării. Nicio gospodărie nu a fost afectată, nici măcar casa domnului Dinescu, am verificat acum. În schimb, am fost crescut să pun viața întotdeauna pe primul loc întotdeauna oricărui bun. Și când viețile unor oameni, vecinii noștri, prietenii noștri din Serbia au fost în pericol, am făcut ceea ce ar face orice român, orice creștin. Am sărit să-i ajutăm.
Sunt foarte mândru că România a fost alături de Serbia în acele momente cumplite când atâtea vieți omenești au fost pierdute și când multe alte vieți au fost salvate cu ajutorul nostru, al românilor. Avem o datorie istorică față de vecinii noștri și sunt mândru că sunt român, aș face același lucru din nou și voi face din nou ca președinte al României”, a transmis Victor Ponta, pe pagina de Facebook.