Profesorul universitar Cristian-Florin Dincă, acuzat că a luat mită de 161.370 lei, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, care au dispus și măsuri asigurătorii.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de Combatere a Corupției au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului Cristian-Florin Dincă, profesor universitar în cadrul Universității Politehnice din București și director al Departamentului de Producere și Utilizarea Energiei din cadrul aceleiași unități de învățământ, pentru comiterea a două infracțiuni de luare de mită, în formă continuată (34 acte materiale).

„În perioada august 2020 – februarie 2023, inculpatul Dincă Cristian-Florian, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins și primit de la două persoane suma totală de 161.370 lei, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, ca responsabil de proiect în cadrul proiectelor finanțate din fonduri nerambursabile: “Asociat-474 PED/2020”, „Hybrid Solvent”, „In-No-Plastic”, „Dezvoltarea de solvent”, „Cap soft”, derulate în cadrul Universității Politehnice din București.
Banii respectivi reprezentau aproximativ jumătate din indemnizația pe care cele două persoane ar fi primit-o în contextul menționat mai sus, în calitate de angajate în cadrul proiectelor respective.
La data de 02 martie 2023, potrivit înțelegerii anterioare, inculpatul Dincă Cristian Florian ar fi primit de la una dintre cele două persoane suma de 6.000 de lei, reprezentând tranșa aferenta salariului primit de aceasta în luna februarie 2023, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante. În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii”, a precizat DNA.