Parlamentul înființează două comisii de anchetă. Așadar, cheltuielile Administrației Iohannis și cazul Nordis sunt acum sub lupa Parlamentului! Prima anchetă cercetează cheltuielile efectuate de Administrația Prezidențială în perioada 2014-2024, iar cea de-a doua va investiga „mafia imobiliară,” având ca punct de plecare cazul Nordis.
Mai mult decât atât, s-a decis deja convocarea plenului reunit al Camerei Deputaților și Senatului miercuri, la ora 10:00, pentru aprobarea oficială a înființării comisiilor, dar și a membrilor acestor comisii.
Proiectul pentru înființarea acestei comisii a fost inițiat de grupurile parlamentare PSD, pe când propunerea de investigare a cazului Nordis a fost susținută de parlamentarii PNL. Marcel Ciolacu, liderul PSD, a negat acuzațiile apărute în presă conform cărora ar fi călătorit cu un avion închiriat de compania imobiliară.
În plus, Marcel Ciolacu a declarat, conform antena3.ro, că toate călătoriile sale au fost finanțate din resurse proprii și că speculațiile lansate sunt nefondate. Liderul PSD mai susține că acuzațiile care i se aduc fac parte dintr-o strategie de manipulare electorală orchestrată de adversarii săi politici.
„Din ce anume să-mi dau demisia? Sau de ce să-mi dau demisia? Noi vorbim aici de o călătorie a mea în zona privată, pe banii privați ai mei, cu plăți ale mele din contul personal. Nu vorbim aici de bani publici”, a spus Marcel Ciolacu.
Instanța a decis ca Administrația Prezidențială să comunice, în termen de 10 zile, toate informațiile solicitate de deputatul USR, Claudiu Năsui, referitoare la cheltuielile cu deplasările și avioanele de lux ale lui Klaus Iohannis.
În ceea ce îl privește pe Klaus Iohannis, vor fi analizate și: transportul de lux și escalele la Sibiu, cazări premium în deplasări, vacanțele de schi, terenurile de golf de la vila Lac 3 și modernizările vilei de la Neptun.