Fostul crai Gabriel Torje, care până mai ieri era preocupat de cucerirea domnișoarelor, s-a transformat în bărbat de casă, el fiind filmat într-o ipostază inedită.
DNAmedia.ro prezintă un film inedit cu fostul dinamovist Gabi Torje, pe care toată lumea îl știa doar de pe teren sau din presa mondenă, unde apărea la brațul unor bombe sexy. În filmul intrat în posesia jurnaliștilor noștri Torje apare alături de partenera sa, în timp ce căra o cutie uriașă cu plăci masive de parchet, spre parcarea unui complex rezidențial din Pipera. Cu toate că pachetul era extrem de greu, Torje l-a transportat cu ușurință, de parcă ar fi fost vorba de perne cu fulgi, nu plăci de lemn. Ajunsă la poartă înaintea lui Torje, partenera sa i-a deschis poarta și i-a ținut-o câteva clipe, pentru ca fotbalistul că poată ieși cu pachetul voluminos. Fotbalistul i-a mulțumit și a continuat drumul, pentru a duce la bun sfârșit misiunea de om gospodar.
Luna trecută, Gabriel Torje a anunţat unde va juca în 2024. Fostul dinamovist va rămâne la Concordia Chiajna până la finalul sezonului, atunci când îi va expira înţelegerea cu ilfovenii. „E perioada cea mai grea din an pentru toți fotbaliștii, dar e o perioadă necesară. Mai sunt câteva săptămâni până când se reia sezonul. Vom încerca să intrăm în play-off. Au fost niște discuții la nivel de impresari, dar nimic concret. Eu am contract aici până în vară. Vom vedea după ce va fi. Eu mă gândesc la ce am de făcut la Chiajna. Îmi doresc să promovăm, ăsta e obiectivul principal. Sunt mai multe echipe care se bat la play-off, dacă intri în play-off, orice e posibil”, a spus Torje, conform digisport.ro. Fost jucător la Granada, Espanyol, dar și Udinese și Dinamo, Gabi Torje a fost tentat de oferte din liga a doua din Qatar. Totuşi, jucătorul ajuns la 34 de ani a ales să rămână la Chiajna.
Gabi Torje, 7 meciuri la Chiajna
Potrivit as.ro, în perioada petrecută în Liga a 2-a din România, în tricoul celor de la Chiajna, Torje a jucat doar 7 meciuri în care nu a înscris niciun gol și nu a oferit nicio pasă decisivă.
Până în momentul de față, Torje a mai jucat pentru Poli Timișoara, CFR Timișoara, Dinamo, Udinese, Granada, Espanyol, Konyaspor, Osmanlispor, Terek Grozny, Karabukspor, Sivasspor, AE Larisa, Bandirmaspor, Farul Constanța și Genclerbirligi.
La acest moment, jucătorul vândut de Dinamo, în 2011, la Udinese, pe 5 milioane de euro este cotatla suma de 150.000 de euro. A atins cea mai mare cotă de piață în anul 2011, când juca la formația italiană menționată anterior. Atunci valora suma de 7 milioane de euro.
1 comentariu
jy0ljr