Procurorii DNA efectuează mai multe percheziţii, inclusiv într-un imobil dintr-un complex rezidenţial din Capitală în care locuieşte preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, liberalul Iulian Dumitrescu, prim-vicepreşedinte PNL pentru Mediu de Afaceri şi Societate Civilă.
Procurorii DNA se află şi la sediul Consiliului Judeţean. Purtătorul de cuvânt al PNL Ionuţ Stroe a declarat pentru News.ro, că justiţia trebuie să îşi facă datoria şi că PNL va aplica Codul Etic şi prevederile statutare în funcţie de evoluţiile viitoare în justiţie.

”Am văzut aceste ştiri în această dimineaţă. Nu cred că afectează semnificativ fiindcă aceste chestiuni nu se îndreaptă, cel puţin din câte am înţeles din ştiri, spre activitatea politică, ci spre activitatea economică şi aici fiecare trebuie să răspundă dacă este întrebat de procurori”, a declarat preşedintele, la Bruxelles.
”Nu îmi imaginez că va avea, o astfel de acţiune, vreo implicare politică semnificativă. Sigur, vor fi unii care vor încerca să facă legături, dar bun trebuie să admitem faptul că procurorii au tot dreptul să verifice persoane şi politice dacă apar nişte semnale clare”, a mai spus şeful statului.