Procurorii DIICOT au descoperit o rețea de trafic de droguri care opera în Penitenciarul Poarta Albă, unde substanțe interzise erau vândute deținuților. Nu oricum, ci sub forma unor foi impregnate cu droguri. Acestea ajungeau în închisoare sub pretextul corespondenței.
Mai mult decât atât, aceste foi erau cumpărate de deținuți în schimbul a două pachete de țigări sau cu bani trimiși de rude. Autoritățile au reținut patru persoane implicate în acest caz și au propus arestarea preventivă a 11 suspecți.

Este vorba despre 9 bărbați și 2 femei, cu vârste cuprinse între 29 și 49 de ani. Acum, sunt cercetați pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de mare risc și operațiuni ilegale cu substanțe psihoactive.
Ancheta a arătat că, în 2024, patru dintre inculpați au format o rețea care, treptat, s-a extins, ajungând să includă 11 persoane. Dintre aceștia, șase se află deja în penitenciar, iar unul era arestat la domiciliu.
Au obținut și vândut în mod repetat droguri de mare risc și substanțe psihoactive de tip canabinoizi sintetici către deținuți.
„Substanțele interzise au fost introduse în interiorul spațiului de detenție sub formă de corespondență, în interiorul căreia se aflau foi de hârtie tip matematică impregnate cu droguri de mare risc sau substanțe cu efect psihoactiv. În schimbul a 2 pătraț̦ele inculpații solicitau de la cumpărători 2 pachete de țigări, ori sume de bani care erau plătite de către consumatori, prin intermediul membrilor de familie, către persoane din anturajul apropiat al inculpaților”, arată procurorii.

În urma unor controale efectuate în penitenciar, polițiștii au găsit, chiar în camera liderului grupării, mai multe coli de hârtie impregnate cu droguri, ascunse în diverse locuri. O altă cantitate a fost descoperită în afara penitenciarului.
Autoritățile au desfășurat 22 de percheziții simultane în județul Constanța și în spațiile de detenție din penitenciarele Poarta Albă și Slobozia. Acțiunea a fost realizată de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, cu sprijinul polițiștilor din cele două penitenciare.